
Pe podul din Ovidiu s-au impus restricții de trafic pe 18 septembrie (pentru a doua oară în acest an), cu promisiunea că vor dura până pe 30 octombrie. Cu toate că au trecut două săptămâni de la termenul limită, încă se lucrează, iar circulația este un coșmar.
„Ne-au terminat cu lucrările astea. Trec podul în fiecare zi, de cel puțin două ori, și este un coșmar. Trebuia să fie gata pe 30, dar nu au mai spus nimic.”, ne-a transmis unul dintre șoferi.
„Începând de luni, 18.09.2023, ora 9:00, se vor institui restricții de circulație pe podul de pe DN 2A, km 196+739, la Ovidiu, în județul Constanța, pe Calea 2 de circulație (direcția de mers Constanța – Hârșova), pentru a continua și finaliza lucrările de reabilitare a acestui important obiectiv de interes național si european. Podul este amplasat în intravilanul orașului Ovidiu, pe drumul național DN 2A, care este amplasat în partea de sud-est a României, având traseul de la Vest către Est și străbate zona de platou a teritoriului Dobrogean, traversând canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari.“, au anunțat, la momentul respectiv, reprezentanții CNAIR.
Potrivit DRDP Constanța managementul de trafic era aprobat până la data de 30.10.2023.
Lucrările se vor prelungi până aproape de Crăciun! Deși CNAIR nu a anunțat printr-un comunicat de presă ratarea termenului, pe site apare informația că lucrările vor dura până pe 15 decembrie, ora 23.59. Nu este însă sigură că noul termen va putea fi respectat, pentru că vremea nu mai este atât de prielnică.
Circulația pe pod a mai fost restricționată în perioada 1 februarie – 31 mai 2023.
Fii primul care comentează