Un bugetar din România are un salariu de 161.666 de lei pe lună, mai mult decât președintele SUA

Ovidiu Badea, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, încasează pentru anul 2019 suma de 1,94 milioane lei pentru poziţia pe care o ocupă, potrivit Ordinului nr. 337 din 23 mai 2019.

Asta înseamnă un salariu de 161.666 de lei pe lună.

Potrivit CNBC, preşedintele american Donald Trump câştigă 400.000 de dolari pe an, adică 1,6 milioane de lei pe an, adică mai puţin decât bugetarul român Ovidiu Badea, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”.

Totodată, potrivit documentului, directorul general al instituţiei câştigă de aproape şase ori mai mult decât toţi membri consiliului de administraţie. 

Astfel, Ing. Ovidiu Badea, cel pe care organigrama de pe site-ul Ministerului Cercetării şi Inovării îl indică drept director general al institutului, câştigă unul dintre cele mai mari salarii din ţară.

Potrivit declaraţiei de avere a preşedintelui Klaus Iohannis, acesta încasează un salariu de 133.879 lei pe an. Prin urmare, directorul Institutului „Marin Drăcea” câştigă de zece ori mai mult decât preşedintele României.

Sursa: ZF.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*