Cartel Alfa a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, despre lipsa serviciilor de prevenire şi stingere a incendiilor la obiectivele Companiei Naţionale ”Administraţia Porturilor Maritime” Constanţa S.A. (CN APM SA), respectiv Podul Constanţa. Sindicaliştii spun că serviciul lipseşte de o jumătate de an, licitaţie fiind organizată ”neprofesionist”, iar riscurile pentru siguranţa operatorilor din port, dar chiar a oraşului sunt imense. ”Nu s-a învăţat chiar nimic din tragica experienţă Colectiv?”, au transmis sindicaliştii.
Cartel Alfa a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, dar documentul este suspus şi atenţiei Ministerului de Interne şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Scrisoarea face referire la lipsa serviciilor de prevenire şi stingere a incendiilor la obiectivele Companiei Naţionale ”Administraţia Porturilor Maritime” Constanţa S.A. (CN APM SA), respectiv Podul Constanţa.
”Ne adresăm dumneavoastră şi tuturor factorilor cu responsabilitaţi în gestionarea siguranţei activităţii portuare pentru a vă semnala o situaţie care riscă să producă consecinţe grave şi neprevăzute şi care necesită o intervenţie imediată pentru restabilirea normalităţii. Concret, la nivelul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” Constanţa nu există în momentul de faţă un contract de operare pentru serviciile de prevenire şi stingere a incendiilor şi intervenţii în situaţii de urgenţă. Contractul cu firma Consal Trade SRL a expirat la sfârşitul lunii ianuarie 2019 şi de atunci aceste servicii nu sunt asigurate”, se arată în document.
Sindicaliştii consideră că CN APM SA trebuie să organizeze procedurile de licitaţie ”în aşa fel încât să se asigure continuitatea acestor servicii, având în vedere că de ele depind atât siguranţa operatorilor din port, cât şi siguranţa întregului oraş şi a comunităţii invecinate”.
”În plus, există şi un număr semnificativ de locuri de muncă pe care această situaţie le plasează într-o zonă de incertitudine. Având în vedere că este vorba despre un serviciu vital pentru siguranţă, care lipseşte de peste jumătate de an, riscurile sunt imense, iar într-o eventuală situaţie de urgenţă, cine îşi asumă consecinţele? Nu s-a învăţat chiar nimic din tragica experienţă Colectiv?”, au mai transmis sindicaliştii.
Potrivit acestora, există şi indicii care arată că modul în care s-a organizat şi desfăşurat licitaţia este neprofesionist.
”Caietul de sarcini al licitaţiei cuprinde clauze artificiale şi arbitrare (spre ex. condiţia ca intevenţiile să fie asigurate cu o anumită autospecială), licitaţia fiind organizată în condiţiile unei legislaţii în schimbare etc. Din motivele expuse mai sus, Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” vă solicită intervenţia pentru a urgenta restabilirea asigurării serviciului de prevenire şi stingere a incendiilor şi intervenţii în situaţii de urgenţă în Portul Constanţa”, se arată în finalul documentului.
Fii primul care comentează