Ziua Marinei 2024, organizată în Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București

Orașele Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București vor fi gazdele manifestărilor organizate de Forțele Navale Române, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române. În perioada 6-15 august, vor fi prezentate publicului exerciții demonstrative, expoziții de tehnică și armament, ateliere interactive, activități culturale cu specific marinăresc, precum și concerte de muzică militară.

La Constanța, Centrul de Scafandri organizează luni, 12 august, orele 10:00-16:00, un atelier de scufundări recreaționale, în Portul Turistic Tomis, pentru câștigătorii concursului organizat pe pagina de Facebook a Forțelor Navale Române. Oferta educațională a instituțiilor de învățământ militar de marină va fi prezentată luni, 12 august, și marți, 13 august, orele 18:00-21:00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei , unde tinerii interesați vor primi informații despre cariera militară.    

Miercuri, 14 august, este planificată o ceremonie militară și religioasă pentru comemorarea eroilor marinari, care va fi urmată de ceremonia de acordare a Drapelului de Luptă Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu” și de conferire a unor decorații și distincții militare personalului care s-a remarcat în activitatea profesională.

Exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024” va fi prezentat joi, 15 august, orele 10:00-12:00, publicului de pe faleza din fața Comandamentului Flotei din Constanța, iar de la ora 20:30, marinarii militari se vor retrage cu torțe, în acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale. Seara se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanța, care va putea fi urmărit din zona Piața Ovidiu – Portul Turistic Tomis.

La Mangalia, Săptămâna Spiritualității marinărești va fi marcată, în perioada 10-15 august, printr-o serie de activități culturale, care vor avea loc la Cercul Militar și la Muzeul Marinei, iar miercuri, 14 august, orele 09:00-11:00, se va desfășura o ceremonie militară și religioasă în memoria eroilor marinari, în Portul Turistic, la Monumentul Marinarului și Constructorului Naval. Tot la Mangalia, Forțele Navale pentru Operații Speciale organizează, în perioada 13-14 august, un concurs cu premii, pe un traseu aplicativ-militar, pe Plaja Laguna. În portul turistic, publicul este invitat miercuri, 14 august, orele 19:00-20:30, la un concert de muzică militară și la un spectacol de muzică populară.

Joi, 15 august, Ziua Marinei Române este marcată, în Portul Turistic Mangalia, prin exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024”, jocuri și concursuri marinărești, expoziție de tehnică militară și ateliere interactive, care vor avea loc între orele 10:00-14:00, iar seara, de la ora 19:30, evenimentul se încheie cu spectacol de muzică populară, urmat de retragerea cu torțe a marinarilor militari.

La Brăila, seria evenimentelor este deschisă de un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, marți, 6 august, pe esplanada Dunării, în intervalul orar 19:00-20:00, iar la sediul Comandamentului Flotilei Fluviale ,,Mihail Kogălniceanu” este prezentată, în perioada 7-9 august, colecția personală cu tematică marină a lui Georgian Anghel.

Exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024” este prezentat publicului din Brăila, joi, 15 august, orele 10:00-12.30, pe faleza Dunării, zona Moara Violatus, iar de la ora 20:30, are loc retragerea cu torțe a marinarilor.

La Galați, Ziua Marinei Române este sărbătorită, joi, 15 august, pe faleza Dunării, zona Elice, printr-o ceremonie militară și religioasă, care începe la ora 17:00 și este urmată de un exercițiu demonstrativ și de parada navelor militare și civile.

La Tulcea, eroii marinari vor fi comemorați în cadrul unei ceremonii militare și religioase, care va avea loc miercuri, 14 august, orele 09:00-10:00, la Cimitirul Eroilor, iar joi, 15 august, publicul din municipiu este invitat pe faleza Dunării, în intervalul orar 10:00-13:00, unde se desfășoară exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024”, precum și jocuri și concursuri marinărești.

În Municipiul București, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert, luni, 12 august, orele 19:00-20:00, în piațeta din fața sediului Băncii Națională a României, iar Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” va putea fi vizitat în perioada 13-14 august. Ziua Marinei Române este marcată în București printr-o ceremonie militară și religioasă, care va fi organizată joi, 15 august, orele 9:00-10:00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (Parcul Herăstrău, zona debarcader).

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*