Pașii pentru a obține anularea parțială a datoriilor la ANAF

Experți fiscali și contabili au explicat pentru Termene.ro care sunt etapele prin care o firmă sau o persoană poate beneficia de amnistia fiscală adoptată prin Ordonanța nr. 107/2024.

Pașii sunt ușor diferiți pentru persoanele juridice și cele fizice. De exemplu, o firmă trebuie să achite mai întâi datoria principală către bugetul de stat, apoi să depună cererea de anulare a dobânzilor și penalităților. 330.735 de companii și entități publice și 848.705 de contribuabili persoane fizice înregistrează debite restante.

Pașii pentru firme: 

  • Își plătesc până pe 25 noiembrie datoria principală la bugetul de stat.
  • După ce și-au plătit în întregime datoria principală, antreprenorii trebuie să notifice ANAF că doresc să beneficieze de prevederile OUG 107/2024, printr-o cerere de anulare de plată a sumelor accesorii, depusă nu mai târziu de 25 noiembrie.
  • Cererea se va soluționa prin decizie de anulare a accesoriilor, în cazul în care debitorul îndeplinește condițiile, sau prin decizie de respingere a acesteia.

Pentru persoane fizice:

  • Persoanele fizice pot afla dacă au datorii la 31 august 2024 în Spațiul Virtual Privat sau pe ghiseul.ro.
  • Apoi, acestea trebuie să depună o cerere pentru anulare parțială a restanței sau anulare totală a penalităților, tot până pe 25 noiembrie.
  • După ce au depus cererea de anulare, trebuie să plătească diferența din debitul principal datorat la bugetul de stat.

Toate detaliile, pe Termene.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*