Rata anuală a inflației va crește ușor în ultimele luni ale anului curent și va cunoaște o fluctuație pronunțată în prima jumătate a anului viitor, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri de Banca Centrală, după aprobarea Raportului privind inflația.
De vină pentru scumpirile care vin sunt seceta severă din acest an, dar și creșterea prețurilor unor mărfuri care „afectează dinamicile prețurilor alimentelor și energiei”.
Potrivit documentului citat, inflația va reveni în intervalul țintit de BNR (1,5-3,5%) în anul 2016.
Comunicatul BNR de vineri mai analizează evoluțiile din economie, insistând pe creșterile trimestriale ale PIB mai modeste decât se estimase anterior, pe contracția producției din industrie și pe reculul activității din construcții.
Pe piața muncii, efectivul salariaților a înregistrat mici creșteri în iunie-iulie și a stagnat în luna august, iar rata șomajului BIM s-a mărit pe ansamblul trimestrului III la 5,5%, după descreșterea la 5,1% în iunie și la un nivel mediu de 5,2% în trimestrul precedent. În același timp, sondajele de specialitate indică pe ansamblul trimestrului III un declin pronunțat al intențiilor de angajare pe orizontul foarte scurt de timp, succedat de o stabilitate a acestora în octombrie.
Banca Centrală mai atrage atenția incertitudinilor și riscurilor „însemnate” care decurg din conduita viitoare a politicii fiscale, având în vedere măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi aplicate din anul 2025 în scopul consolidării bugetare.
România are cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană.
Be the first to comment