Producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica a convocat acţionarii pe 22 ianuarie pentru a le solicita să aprobe strategia actualizată pentru continuarea investiţiei în proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 CNE Cernavodă, care implică investiţii de 1,9 miliarde euro fără TVA.
„Aprobarea contractului având ca obiect „Lucrări de retehnologizare a Unităţii 1 CNE Cernavodă”, cu valoarea de 1.904.141.391 euro, fără TVA, cu Asocierea formata din Candu Energy Inc., Canadian Commercial Corporation, Ansaldo Nucleare S.p.A si Korea Hydro & Nuclear Power Co., Ltd. (Consortiul), în condițiile detaliate în cuprinsul Notei prezentate acționarilor, nr 15150 din data de 16.12.2024”, este unul dintre punctele de pe ordinea de zi.
Nuclearelectrica a raportat pentru primele nouă luni ale anului rezultate în scădere. Veniturile din exploatare ale companiei au scăzut cu 40%, iar cheltuielile de exploatare, mai puțin deprecierea, amortizarea și contribuția la fondul de tranziție energetică, au crescut cu 36,1%. Ca atare, profitul net al companiei a scăzut cu 35%, la 1,28 miliarde de lei, de la aproape 2 miliarde în primele nouă luni ale anului trecut. Producția de energie electrică livrată în Sistemul Energetic Național a scăzut cu 4,1%, până la 7,3 TWh, din cauza opririlor neplanificate, astfel că Nuclearelectrica este cu câteva procente sub programul de producție bugetat.
Compania este evaluată la 13 miliarde lei şi este controlată în proporţie de 82,5% de statul român, prin Ministerul Energiei. Acţiunile SNN se tranzacţionează în scădere cu 12% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 391 milioane lei, arată datele BVB.
Recomandare:
Fii primul care comentează