După aproape un deceniu de așteptare, economistul Iancu Guda, cunoscut drept „gurul economiilor” și promotor al educației financiare, a anunțat că și-a achiziționat, fără stres financiar, o mașină de lux cu 400 de cai putere.
Pe pagina sa de Facebook, acesta a explicat procesul financiar inteligent prin care a reușit să-și satisfacă dorința, subliniind importanța răbdării și a unei strategii de investiții bine gândite.
Greșelile din trecut, lecții pentru viitor
La doar 22 de ani, Iancu Guda a comis o greșeală financiară pe care mulți o fac: și-a cumpărat prima mașină, o Skoda Octavia Facelift, pe credit. Experiența i-a demonstrat că pierderile generate de deprecierea mașinii și costul de oportunitate al banilor blocați reprezintă un obstacol major pentru prosperitatea financiară.
„Să fii proprietarul unei mașini noi înseamnă să pierzi 50% din valoare în primii cinci ani. La această depreciere se adaugă costul de oportunitate al banilor blocați, care ar fi putut genera un randament anual de 8,5% în alte investiții,” explică Guda.
Strategia: economisire, investiții și leasing operațional
În loc să cheltuiască resursele financiare disponibile la 30 de ani pentru o astfel de mașină, economistul a ales să investească banii. Decizia s-a dovedit a fi inspirată: în 10 ani, portofoliul său financiar a crescut cu 230%. Acest randament i-a permis să achite leasingul operațional al vehiculului exclusiv din dobânzile generate de investiții.
„Acum, banii câștigați din randamentele investițiilor mele acoperă costurile leasingului operațional. În plus, pot schimba mașina oricând, în funcție de nevoi sau preferințe, fără a sacrifica din capitalul acumulat,” a adăugat Guda.
Un model financiar
Iancu Guda și-a propus să promoveze acest model financiar ca soluție sustenabilă pentru gestionarea utilizării mașinilor. Strategia sa implică trei pași principali:
- Stabilirea obiectivului financiar (și a tipului de mașină dorit).
- Economisirea și investirea banilor cu o strategie personalizată.
- Utilizarea randamentelor pentru a acoperi costurile unui leasing operațional.
Pe lângă mesajul despre importanța investițiilor, Iancu Guda a reiterat și sfaturile sale clasice despre economisire: renunțați la obiceiurile costisitoare, precum fumatul, gătiți mai des acasă și cheltuiți doar pentru nevoi reale.
„Știți bancul clasic cu fumătorul și Ferrari … la care fumătorul isteț întreabă ironic la final „Unde este mașina dacă tot nu fumezi?” 😏 Ei bine, chiar dacă nu e vorba de aceeași mașină, logica din spate este cea pe care o tot repet de ani de zile la TV, în emisiunile mele de educație financiară: încearcă să fumezi cât mai puțin, să gătești mai des acasă, să fii mai econom (mai atent cu banii), cheltuie doar pentru NEVOI, economisește mai mult, investește inteligent și îți vei satisface DORINȚELE din randament. Mai târziu, după X ani de răbdare, TOCMAI DE ACEEA TE VEI BUCURA AUTENTIC ȘI DEPLIN 💡 FĂRĂ STRES FINANCIAR.”, a scris acesta.
Fii primul care comentează