O postare de pe rețelele sociale a aprins spiritele într-o dezbatere care se întinde peste masa de Paște, pe terasa blocului și în comentariile online: de ce spun atât de mulți români că o duc tot mai rău, în timp ce aparent nivelul de trai crește? Inițiatorul subiectului observă o realitate contradictorie – oamenii se plâng, dar consumul crește, vacanțele se înmulțesc, iar bunurile scumpe nu mai sunt o raritate.
Comentariile din subiectul viral conturează două lumi paralele: România celor care se descurcă și România celor care abia supraviețuiesc.
Argumente pentru o viață mai bună
O parte dintre comentatori insistă că românii o duc, de fapt, mai bine ca niciodată. Își permit să cumpere locuințe, să meargă în vacanțe externe, să folosească telefoane și laptopuri de ultimă generație, să mănânce în oraș și să consume fără frică de ziua de mâine. În marile orașe, mall-urile sunt pline, restaurantele la fel, iar rata de creditare și apetitul pentru bunuri scumpe arată o populație cu încredere în viitor.
„Se vede de la o poștă că lumea o duce mai bine – își permit case, mașini, haine de firmă, telefoane scumpe, vacanțe în afară. Nu mai e ca în anii ’90”, scrie un utilizator.
Pentru unii, plângerea a devenit o obișnuință culturală. Nu e musai să reflecte o realitate economică, ci mai degrabă o atitudine înrădăcinată. „Ni s-a urât cu binele”, comentează cineva, sugerând că românii s-au adaptat rapid la confort și acum, orice inconvenient, pare un dezastru.
Argumente pentru o percepție negativă
Dar în același fir de discuție apar și realități dure, care nu pot fi ignorate. Nu toți românii își permit iPhone-uri sau vacanțe. Mulți trăiesc de pe o lună pe alta, iar creșterea costului vieții i-a împins aproape de limita supraviețuirii.
Un comentariu complex și articulat a devenit emblematic pentru această parte a conversației:
„În afară de o minoritate numită clasa de mijloc și bogații și evident, bugetarii de lux, avem câteva milioane de oameni în sărăcie, copii, vârstnici, oameni de toate vârstele. Oameni care muncesc pe salarii mizerabil de mici, fie salariul minim pe economie sau sub 5000 de lei pe lună.
Iar într-un oraș mediu sau mare, sub 5000 de lei pe lună înseamnă aproape sărăcie, la limita supraviețuirii, dacă ai de plătit și chirie. Într-un oraș mic sau la sat, te mai descurci și cu minimul pe economie.
În afară de București, Cluj, Timișoara, și poate încă câteva orașe, în restul țării e aproape totul mort din punct de vedere economic. Ceva turism puțin dezvoltat pe alocuri.
Eu câștig sub 5000 de lei pe lună, dar trăiesc într-un oraș mic (15.000 de locuitori), stau la casă, nu plătesc chirie. Stau aproape de centru, la serviciu merg pe jos, cumpărăturile le fac tot pe jos. Tinerii pleacă în orașele mari sau în străinătate și rămân bătrânii. Cu salariul ce-l am acum și dacă ar trebui să plătesc și chirie, nu m-aș descurca la Cluj sau București.”
Această mărturie reflectă decalajul profund dintre România metropolitană și cea de provincie, dintre tinerii conectați la globalizare și bătrânii rămași într-o economie locală decuplată de la realitățile marii piețe.
Factori psihologici și culturali
În spatele percepției generale că „o ducem mai rău” se ascund și mecanisme culturale. Românii sunt marcați de un pesimism colectiv, transmis din generație în generație. Greutățile din trecut – de la cozi la pâine până la tranziția dură a anilor ’90 – au sedimentat o mentalitate care desconsideră progresul și supraevaluează eșecul.
Un utilizator sintetizează această trăsătură națională cu o doză de sarcasm: „Pare că la români necazul e ca p…: credem că a noastră e cea mai mare.”
Această tendință de a vedea totul în negru se împletește cu realități sociale: lipsa educației financiare, prăpastia între venituri, stagnarea multor zone rurale sau urbane mici, un sistem politic perceput ca ineficient și corupt. Chiar și atunci când statistica arată progres, românii nu îl simt pentru că nu e egal distribuit.
Diferențe
Percepția că „o ducem mai rău” nu e doar un clișeu național, ci o expresie a unei rupturi profunde între clase sociale, zone geografice și mentalități. România crește – dar nu toți românii cresc odată cu ea.
Pentru unii, viața e mai bună ca oricând. Pentru alții, e doar mai scumpă. Iar pentru toți, nemulțumirea rămâne un liant colectiv. Poate că nu e doar vorba despre bani, ci despre cât de valoros e fiecare leu într-o țară în care realitatea economică depinde de codul poștal.
Fii primul care comentează