
Începând cu 15 iunie 2025, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe întregul semi-inel sudic al Autostrăzii A0, odată cu deschiderea Lotului 3, lung de 18 kilometri. Anunțul a fost făcut luni de Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„În momentul de față se lucrează în toate punctele critice. Lucrările sunt aproape la 95% grad de finalizare. Cred că trei săptămâni sunt suficiente pentru finalizare”, a declarat oficialul CNAIR, precizând că recepția lucrărilor va fi cerută pe 31 mai.
Deschiderea Lotului 3 înseamnă finalizarea celor 51,19 km ai A0 Sud, permițând circulația în regim de autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș (prin A2-A0-A1), dar și spre Craiova (prin A2-A1-DEx12).
Întârziere penalizată
Lotul 3 trebuia, contractual, să fie gata încă din decembrie 2023, însă constructorul grec Aktor a depus revendicări pentru extensie de timp. „Unele au fost respinse, altele sunt încă în analiză”, a precizat Cristian Pistol. CNAIR va aplica însă penalități, în valoare de 0,1% pe zi de întârziere.
Ce înseamnă A0 Sud pentru Constanța
Pentru locuitorii din Constanța și investitorii care operează în cel mai mare port al țării, această veste înseamnă viteză, eficiență și costuri reduse. Iată de ce:
- Fără ocol prin București – șoferii nu vor mai fi nevoiți să intre în Capitală pentru a ajunge la A1, ceea ce înseamnă timp câștigat și nervi cruțați.
- Trafic mai lejer spre litoral – turiștii din vestul și sudul țării vor putea ajunge mai rapid la mare, fără blocajele obișnuite de pe centura Capitalei.
- Transport mai eficient pentru marfă – A0 Sud devine un coridor strategic pentru transportul de mărfuri între portul Constanța și restul țării sau Europa.
- Investiții și turism – cu o infrastructură rutieră mai fluentă, Constanța devine mai atractivă pentru investitori, iar litoralul românesc mai accesibil pentru turiști.
Această deschidere vine într-un context în care presiunea publică asupra livrării la timp a proiectelor de infrastructură a crescut, iar autoritățile sunt din ce în ce mai conștiente de impactul economic pe care astfel de investiții îl au la scară națională.
„Este un moment așteptat de toți românii care folosesc rețeaua de autostrăzi, dar mai ales de cei care circulă frecvent între sudul, estul și vestul țării. A0 Sud este o verigă esențială în mobilitatea modernă a României”, a concluzionat Cristian Pistol.
Fii primul care comentează