
Viitorul guvern al României pregătește o reformă fiscală de amploare, cu scopul declarat de a readuce echilibrul în finanțele publice. Potrivit unui draft consultat de HotNews, documentul prevede o serie de măsuri dure, printre care reorganizarea ANAF, creșteri de taxe și impozite, dar și o reformă a administrației centrale, însoțită de reduceri de personal și cheltuieli.
ANAF, scos din zona influenței politice
Una dintre măsurile centrale vizează reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care ar urma să fie scoasă de sub influența politică și restructurată radical. ANAF funcționează în prezent pe modelul „silozurilor” (control, colectare, trezorerie), cu structuri paralele la nivel local, regional și central care nu colaborează eficient. Viitorul guvern propune:
- comasarea direcțiilor redundante;
- reducerea numărului de posturi de conducere;
- stabilirea unor indicatori de performanță;
- centralizarea deciziilor privind analiza de risc și controlul operativ.
Totodată, Ministerul Finanțelor va deveni o „policy unit”, adică o structură de fundamentare tehnică a deciziilor, susținută de o unitate de prognoză bugetară conectată la INS, CNSP și BNR.
Obiectiv: venituri mai mari, cheltuieli mai mici
Guvernul anunță că va corecta deficitul bugetar printr-un mix de creștere a veniturilor și reducere a cheltuielilor. Măsurile fiscale prevăzute includ:
Creșteri de taxe și impozite
- Impozitul pe dividende și profit va crește la 16%.
- Cota redusă de TVA pentru lemne de foc va urca de la 5% la 9%.
- Celelalte cote reduse de TVA (cu excepția celor pentru alimente și medicamente) vor fi majorate la 19%.
- Accizele vor crește cu 10%.
- Se va impune contribuția CASS pentru pensiile care depășesc 4.000 de lei.
- Impozitul pe proprietate la persoane fizice va fi majorat, în acord cu jaloanele din PNRR.
- Rovinieta se va scumpi.
- Se va introduce o taxă temporară pe profiturile excesive ale băncilor.
Lărgirea bazei de impozitare
- Eliminarea facilităților de TVA la tranzacțiile imobiliare.
- Taxarea veniturilor din criptomonede, bursă, chirii de scurtă durată (Airbnb, Booking), precum și a veniturilor din social media (YouTube, Facebook, TikTok).
- Sediu fiscal obligatoriu în România pentru companiile din comerțul online și aerian.
- Taxarea suplimentară a jocurilor de noroc și descentralizarea acestor taxe către autoritățile locale.
Măsuri dure pentru reducerea cheltuielilor
Pe partea de cheltuieli, guvernul anunță o serie de reforme structurale:
- Reducerea cu 20% a personalului din administrația publică centrală.
- Eliminarea sporurilor și stimulentelor exagerate.
- Salarizare unitară în sectorul bugetar.
- Închiderea companiilor de stat cu pierderi cronice.
- Listarea la bursă a unor companii de stat.
- Profiturile companiilor de stat vor fi virate integral la buget.
Alte măsuri sociale și administrative
- Reducerea perioadei de șomaj și reglementarea concediilor medicale.
- Sancțiuni pentru medicii care eliberează concedii nejustificate.
- Limitarea creșterii numărului de persoane cu handicap.
- Creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani.
- Introducerea camerelor bodycam pentru inspectorii antifraudă și personalul vamal.
- Teste de integritate pentru personalul ANAF și din vămi.
O abordare fără populism
Documentul consultat precizează că „ne asumăm că unele dintre aceste decizii nu vor fi populare”, dar susține că „fără ele, România riscă să piardă contactul cu direcția europeană a dezvoltării”. Programul este construit pe trei piloni:
- Ordine în finanțele publice, pentru evitarea unei crize economice;
- Bună guvernare, printr-o administrație eficientă și responsabilă;
- Respect pentru cetățeni, prin politici echitabile și transparente.
Viitorul Executiv se angajează să combată evaziunea fiscală prin măsuri dure, inclusiv criminalizarea anumitor practici și parteneriate cu cetățenii pentru depistarea fraudei. Domeniile prioritare vor fi cel petrolier, comerțul cu legume-fructe și importurile din Asia.
Guvernul care urmează să fie învestit promite un mandat al reformelor „fără privilegii” și „fără populism”, cu o agendă concentrată pe stabilitate macroeconomică și responsabilitate fiscală.
Fii primul care comentează