Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa estimează venituri totale de 405,42 milioane lei în acest an, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020, în creştere uşoară de 0,48%, faţă de bugetul aprobat iniţial. Profitul net este preconizat la 95,74 milioane lei, neschimbat faţă de estimările iniţiale.
Potrivit notei de fundamentare, creşterea veniturilor totale cu 0,48% a avut la bază „analiza veniturilor realizate la trei luni 2020 şi estimarea veniturilor pe următoarele nouă luni, această creştere având scopul de a acoperi cheltuielile pentru activitatea de pilotaj din luna decembrie 2020”.
Compania precizează totodată că această majorare este posibilă având în vedere faptul că, în execuţia bugetară la 31 martie 2020, se înregistrează venituri conjuncturale la nivelul cheltuielilor conjuncturale, urmarea refacturării către armatorul navei Queen Hind eşuată în Portul Midia, a contravalorii tuturor prestaţiilor efectuate de terţe persoane şi de către companie cu ocazia ranfluării navei respective.
Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa va prelua activitatea de pilotaj începând cu luna decembrie 2020 şi va organiza în acest sens corpul propriu de piloţi, luând toate măsurile necesare din punct de vedere financiar, organizatoric şi logistic pentru desfăşurarea serviciului de pilotaj, potrivit legii.
Serviciul de pilotaj al navelor maritime şi fluvio-maritime prevăzut se va asigura prin corpul propriu de piloţi ai companiei.
Rezultatul brut aprobat iniţial este menţinut la 113,51 milioane lei.
De asemenea, potrivit proiectului de buget rectificat, cheltuielile totale cresc cu 0,67%, la 291,91 milioane lei, din care cheltuielile cu personalul au crescut cu 1,54%, la 103,07 milioane lei.
„Influenţele valorice ale indicatorilor economico-financiari ce decurg din preluarea activităţii de pilotaj de către Compania Naţională Administrația Porturilor Maritime SA Constanţa pentru luna decembrie 2020 au condus la majorarea cheltuielilor totale cu suma de 1,95 milioane lei (cheltuieli aferente activităţii de pilotaj pentru luna decembrie 2020) în proiectul de buget de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020 faţă de cheltuielile totale aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020, prin HG nr.234/2020”, se arată în nota de fundamentare.
Compania are circa 1.000 de salariaţi.
Câştigul mediu brut pe salariat, programat în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020, a crescut cu 1,13% faţă de cel aprobat în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020, la 7.931 lei lunar.
Cheltuielile pentru investiţii, programate în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020 în sumă de 232,99 milioane lei, au rămas nemodificate faţă de cele aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 prin HG. nr.234/2020.
Fii primul care comentează