12 cetăți din Dobrogea vor fi prezentate pe un site specializat, interactiv, într-un proiect cultural inedit.
Proiectul, intitulat chiar „Harta interactivă a cetăților din Dobrogea” și derulat de Rusu I. Georgiana PFA, are ca scop îmbunătățirea și extinderea accesului publicului român și străin la importante obiective de patrimoniu istoric din Dobrogea și promovarea cunoașterii acestora prin intermediul noilor tehnologii.
Practic, va fi realizat un website bilingv (român – englez), accesibil inclusiv de pe telefonul mobil, care va expune 12 dintre cele mai importante situri arheologice din județele Constanța și Tulcea într-o hartă interactivă. Cele 12 puncte de reper sunt: Tomis, Callatis, Histria, Adamclisi, Capidava, Carsium, Ibida, Argamum, Noviodunum, Halmiris, Ulmetum și Enisala.
Navigarea pe website va fi extrem de facilă: accesarea link-ului va deschide direct pagina de bază (home page) în care este prezentată full screen harta administrativă și geografică a Dobrogei (cu forme de relief, cursuri de apă, localități, drumuri). Printr-un simplu click/ touch pe pictogramă, vizitatorul va putea accesa extrem de rapid și comod fiecare sit arheologic în parte.
Accesarea deschide o sub-pagină cu mai multe fișiere pentru fiecare cetate:
- fișier cu informații istorice, respectiv date documentate interesante privind poziționarea, istoria și rolul strategic, social și economic al așezării de la înființare și până în prezent (în unele cazuri) sau până la declin (în alte cazuri);
- fișier cu informații sociale, economice și geografice actuale, respectiv date documentate privind starea actuală a sitului, rute și căi de acces, localități apropiate, facilități de cazare / masă aflate în zonă, program de vizitare;
- fișier cu schițe, fotografii digitale și câte un video-montaj de trei minute pentru fiecare cetate în format FullHD (inclusiv fotografii și filmări aeriene).
- fișier care cuprinde o simulare 3D a perspectivei fiecărei cetăți. În baza documentației de specialitate și a dovezilor arheologice privind configurația și dimensiunile inițiale, dar luând în calcul și arhitectura perioadei istorice respective, va fi realizată o animație 3D prin care, pornindu-se de la aspectul actual al ruinelor, fiecare cetate în parte va fi „reconstruită” digital, fiind adusă vizual la forma pe care a avut-o în urmă cu 1.500 – 2.000 de ani.
Website-ul va fi interactiv, cei care îl accesează având posibilitatea de a face schimb de opinii sau de a transmite recenzii despre experiența vizitelor în secțiunea specială destinată comunicării.
„Pe lângă limbă, obiceiuri și tradiții, patrimoniul reprezentând monumentele istorice și siturile arheologice este urma cea mai vizibilă și palpabilă a culturii noastre naționale. Prin demersul nostru cultural oferim publicului român și străin oportunitatea realizării unei incursiuni facile, bine documentate și atractive în istoria ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră, încercând totodată să-i stârnim curiozitatea și să-i provocăm dorința de a călători pentru a vedea cu propriii ochi vestigiile cu o deosebită valoare istorică ale Dobrogei.”, a declarat Georgiana Rusu, manager de proiect.
Momentan, website-ul este în construcție, urmând să fie inaugurat oficial și să devină funcțional la 1 iulie 2021. Adresa website-ului va fi anunțată în timp util.
Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.), aria tematică „Patrimoniu cultural material”. Valoarea totală este de 77.800 lei, din care 70.000 lei reprezintă finanțare din partea AFCN, iar 7.800 lei, contribuția proprie a beneficiarului.
Proiectul este organizat în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța și se desfășoară sub egida Constanța – Capitala Tineretului din România 2021 – 2022.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Be the first to comment