Hozoc si-a inceput activitatea in spitalele romanesti cu o asociere cu Vladescu vanzand plasma intr-o vreme in care activitatea companiei lor avea cumva monopol in spitalele romanesti…Hozoc apare ca asociat în HK & ZY BEST PHARMA DISTRIBUTION SRL (CUI:18594666), despre care DNA susține că ar face parte din lanțul de firme prin intermediul cărora ar fi fost încasată șpaga aiuritoare de 20 de milioane de euro, calculată de către Direcția Națională Anticorupție în dosarul lui Sebastian Vlădescu.SRL-ul menționat a fost înființat pe 17 aprilie 2006, dar compania în prezent se află în faliment. Interesant este că, în afară de Florin Hozoc, alți asociați ai firmei sunt două entități offshore: MNGV INVESTMENTS LTD și BRIGHT DREAM LTD. Numele acestor două societăți apar într-o investigație RISE Project din luna martie a acestui an, legată de lanțul de distribuție în România a imunoglobulinei și a plasmei umane. De altfel, Vlădescu și Hozoc timp de ani de zile au deținut monopolul în spitalele românești în cee ce privește plasma importată din Germania și vândută cu adaosuri comerciale imense….o parte din șpaga uriașă luată de Sebastian Vlădescu, fostul ministru de Finanțe din cabinetele Tăriceanu și Boc, ar fi ajuns și la ”cinstitul” premier Emil Boc și la fostul ministrul PDL al Transporturilor, Anca Boagiu.
Cel puțin asta susțin doi martori cheie: Florin Hozoc, considerat de DNA ”reprezentantul de facto” al companiei austriece care a dat șpaga, Swietelsky, și Josef Hornegger, directorul general al Swietelsky România.
Și asta nu e tot. Procurorii DNA i-au luat în serios pe cei doi și au format un nou dosar în care fac investigații să vadă dacă aceștia spun adevărul.
Cine este Florin Hozoc?
Florin Hozoc este nașul fostului deputat PDL, Cristian Boureanu, din prima căsnicie și prieten bun cu Dan Cârlan, fost lider al PDL, potrivit propriei declarații date la DNA. Hozoc a denunțat tot în fața procurorilor. Ba mai mult, le-a spus și lucruri pe care aceștia nu le știau deja și a beneficiat de clauza de nepedepsire, potrivit legii682/2002 privind protecția martorilor.
Austriacul Josef Hornegger a mărturisit și el la DNA, însă după ce a fost pus în fața probelor de procurori așa că nu a scăpat de tot, ci doar cu o pedeapsă de 3 ani de detenție cu suspendare și după ce a făcut cu anchetatorii un acord de recunoaștere. ”Dealul” a fost admis de instanță în mai acest an și pedeapsa a rămas definitivă.
Ce au declarat cei doi la DNA.
Florin Hozoc le-a spus procurorilor că 2 milioane de euro trebuiau să ajungă și la fostul premier Emil Boc, prin intermediul lui Constantin ”Toni” Dascălu, fost secretar de stat la Transporturi, fost angajat al omului de afaceri Arpad Paszkany și trimis în judecată în dosarul lui Vlădescu și Boureanu pentru o șpagă de peste 1,1 milioane de euro. De altfel, potrivit rechizitoriului, Dascălu ar fi primit șpaga folosind unul dintre off-shore-urile lui Paszkany. ”Lipeala” dintre Hozoc și Dascălu s-ar fi făcut prin finul Boureanu, care a declarat că îl cunoaște pe ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, dar ”mai bine” pe Toni Dascălu.
FOTO: Fragmente din declarația lui Florin Hozoc la DNA; Sursa: rechizitoriul DNA
În ce-i privește pe Anca Boagiu și Radu Berceanu, foști miniștri PDL ai Transporturilor, aceștia au fost denunțați atât de Florin Hozoc, cât și de austriacul Josef Hornegger.
FOTO: Fragment din declarația lui Josef Hornegger la DNA; Sursa: rechizitoriul DNA
Chiar procurorii înșiși notează în rechizitoriu că Vlădescu ar fi dat o parte din bani către noul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu.
otrivit nașului lui Boureanu, Florin Hozoc, Boagiu ar fi primit banii pentru partid.
FOTO: Fragment din declarația lui Florin Hozoc la DNA; Sursa: rechizitoriul DNA
Boagiu ar fi fost denunțată chiar de Sebastian Vlădescu.
FOTO: Fragment din rechizitoriul DNA
Hozoc și Hornegger au declarat că o parte din bani trebuiau să ajungă și la Radu Berceanu, însă acesta are calitate de martor în dosarul lui Vlădescu, Boureanu și Toni Dascălu. În schimb, Boc și Boagiu nu apar ca martori, iar procurorii au un dosar disjuns în care încearcă să afle dacă, într-adevăr, de confirmă ce spun Hozoc, Hornegger și Vlădescu și dacă banii au ajuns și la ei.
Context. Fostul ministru de Finanțe din Guvernele Tăriceanu și Boc, Sebastian Vlădescu, este acuzat ”pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de trafic de influență”. Ar fi primit o mită totală de peste 3,2 milioane de euro în două etape, o dată pe când era ministru al Cabinetului Tăriceanu (2005-2007), a doua oară pe când era ministru al Cabinetului Boc (2009).
În prima etapă ar fi primit o mită de 3,1 milioane de lei și 2,3 milioane de euro și Ionuț Costea, cumantul lui Mircea Geoană și fost director al Eximbank. Banii reprezentau o parte a unui comision de 3,5 la sută din contractul de reabilitare a căii ferate București-Constanța.
Costea ar fi primit și un Porsche Cayenne și contravaloarea unor servicii turistice. De aceste servicii turistice, plătite din șpagă, ar fi beneficiat și sora lui, Mihaela Geoană.
FOTO: Fragment din rechizitoriul DNA
Potrivit DNA, pentru reabilitarea căii ferate București Constanța – care a durat 8 ani, între 2006 și 2014, și a costat aproape 1 miliard de euro – oficiali ai statului ar fi luat comisioane de aproape 20.000.000 de euro. Mita s-ar fi dat pentru plata facturilor sau deblocarea plăților, adică s-ar fi pus în practică ceea ce toată lumea numește în viața reală ”șpaga la factură”.
5 inculpați trimiși în judecată pentru mită în valoare de 12.000.000 de euro.
DNA a trimis în judecată 5 persoane pentru acuzații de luare de mită și trafic de influență. Vezi aici.
Fostul ministru de Finanțe în Guvernele Tăriceanu și Boc, Sebastian Vlădescu, este acuzat că ar fi primit mită 1.000.000 de euro pe când făcea parte din Cabinetul Tăriceanu, reprezentând o parte a comisionului de 3,5 % pe care oficialii români l-ar fi încasat pentru plata facturilor către firmele care reabilitau calea ferată București-Constanța.
Ulterior, în 2010, când a revenit în Guvern, în Cabinetul Boc de această dată, Sebastian Vlădescu ar fi cerut alte 2.000.000 de euro, susțin procurorii. De această dată, comisionul ar fi crescut la 10 %. Însă anchetatorii au probe că Vlădescu ar fi primit doar 65.000 de euro din suma solicitată a doua oară, restul s-ar fi dus, după cum susțin Hozoc sau Hornegger, la Boagiu sau Boc.
Ionuț Costea, fostul președinte al EximBank și cumnat al lui Mircea Geoană, ar fi primit şi el 4.500.000 de euro, iar fostul parlamentar PDL Cristian Boureanu, 2.200.000 de euro, 1.000.000 cash și restul reprezentând contravaloarea unor excursii sau măriri de capital la firme.
Încă două persoane – Mihaela Mititelu, considerată apropiată de conducerea CFR în perioada Guvernului Tăriceanu și Constantin Dascălu, fost secretar de stat din Ministerul Transporturilor pe vremea lui Radu Berceanu – ar fi primit și ei, 3.000.000 de euro și, respectiv, 1.000.000 de euro.
Unde s-a dus restul presupuselor șpăgi. Dacă punem cap la cap presupusele sume primite de cei 5 nominalizați în comunicatul DNA, constatăm că acestea sunt acuzate că au primit mită în jur de 11.5 – 12.000.000 de euro. Or, în același comunicat, procurorii vorbesc de o mită totală de 20.000.000 de euro.
Așadar, se pune întrebarea cine ar fi încasat restul presupuselor comisioane?
Răspunul ar putea veni în cel de al doilea dosar deschis de procurori și în care investighează dacă o parte din mită ar fi ajuns la Anca Boagiu și Emil Boc.
Tăriceanu și Berceanu au semnat, împreună cu Vlădescu, finanțările.
Potrivit unor hotărâri de Guvern din 2006 și care pot fi consultate din surse deschise, finanțările pentru reabilitarea căii ferate București-Constanța au fost semnate de premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu și de către miniștrii Transporturilor și Finanțelor, Radu Berceanu și Sebastian Vlădescu.
Vlădescu, prieten bun cu Tăriceanu. Este de notorietate faptul că fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și fostul său ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, sunt buni prieteni de-o viață.
Reabilitarea căii ferate București – Constanța a început în 2006 și s-a prelungit până în 2014. A costat 1 miliard de euro.
Plus 20 de milioane de euro spagi documentate.Cate or fi nedocumentate..nu mai stim…Dar stim ca Emil Boc apare din ce in ce mai des in materiale si actiuni controversate- spaga de le Titel Verioti in cazul Vanessey Youness, cea din acest caz…asa dupa cum stim ca Mircea Geoana -cel care azi ne umple la greata reteaua de socializare profesionala Linked In cu „misiunile si participarile lui oficiale in calitate de deputy secretary general la NATO” lua si el prin Mihalea cu vreo doua maini prin intermediul cumnatului sau Ionut Costea, ce se mai scurgea de la masa lui Vladescu….
Sursă articol: Sfin.ro
Fii primul care comentează