USR vrea să facă în Constanța ce n-au reușit americanii în China

În august 2013, o companie de arhitectură cu sediul în California, SUA, GDS Architects, prezenta public un proiect interesant. Este vorba despre un parc industrial și tehnologic întins pe 22 de hectare. Articolele din presă au fost plătite. Era propunerea firmei pentru orașul Jinshui, situat în provincia Henan din China.

Parcul acesta urma să aibă 9 blocuri de 11 etaje, 7 de 12 etaje, un hotel de 22 de etaje, un centru de cumpărături întins pe 17 hectare, inclusiv cu zonă de promenadă, parcuri și chiar o marină.

Chinezii nu l-au mai construit. Putem bănui motivele, iar primul și cel mai important are legătură cu finanțare, care ar trebui să fie imensă.

Proiectul acesta pare reînviat de către… USR Constanța.

Consilierii locali au avut, la unison, mai multe declarații pe Facebook – arena unde mai nou se face administrație și politică în Constanța – și au spus că „susțin necondiționat realizarea Parcului Tehnologic Tehnopol Constanța.”

Fotografia care însoțește mesajul este cea a parcului propus de americani pentru chinezi, dar nerealizat.

Vor putea oare politicienii din Constanța să facă ce n-au reușit chinezii? Greu de crezut, mai ales dacă ne gândim că Jinshui are 1,4 milioane locuitori și face parte dintr-o provincie care are un PIB de 797 miliarde dolari (față de 250 de miliarde, cât este PIB-ul României).

Atunci, de ce să te folosești de astfel de imagini științifico-fantastice? Pentru ca adepții să te aplaude? Oare nu era mai bine, decât să susțină un astfel de proiect, să FACĂ ceva efectiv? Să cheme specialiști care să indice ce și cum trebuie făcut, de pildă.

Administrația cu poze pe Facebook nu aduce nimic bun nimănui.

Vă recomandăm și:

Consilierii USR, revoltați de măsurile administrației Chițac: „Această atitudine arogantă de tratare în dispreț a constănțenilor trebuie să înceteze!”

O membră a Consiliului Municipal Constanța și-a trecut în CV că știe să navigheze pe internet și să trimită bine emailuri

Agent Green: „Suferinţa lor inutilă şi moartea lor în chinuri este exclusiv pe mâinile USR”

Bloc cu 5 etaje între case? USR nu spune „nu”. Beneficiar este fratele unui fost consilier al lui Radu Mazăre

Moștenirea PSD: Constanța joacă în liga mică. Se bate cu Dej, Turda și Buzău; Oradea, Cluj sau Iași sunt departe

Domnule Negoi, dați-i afară pe cei care vă sfătuiesc cum să comunicați

VIDEO Parcurile industriale, cheia succesului. În Cluj au creat 13.000 de locuri de muncă. Ardelenii au trecut la pasul următor: parcuri științifice

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*