
Politicienii din România sunt preocupați de creșterea salariului minim, a punctului de pensie, a alocațiilor pentru copii. E foarte bine, sunt lucruri necesare. Uită însă – intenționat sau nu – că pentru toate aceste trebuie să aibă bugetul necesar, iar fără firme puternice, care plătesc taxe și impozite, nu vor avea de unde să plătească.
Așadar, statul român și politicienii trebuie să-și îndrepte atenția și către firmele din România și să le ajute să supraviețuiască. Am discutat cu mulți investitori de calibru, români, care ne-au spus că nu vor niciun fel de avantaj. Cer un singur lucru: tratament egal cu cel primit de multinaționale. În România se întâmplă, de foarte mulți ani, un fenomen: companiile cu capital străin vin aici, fac afaceri de miliarde de euro, iau caimacul, așa cum spunem noi, mai colocvial, și de foarte multe ori nu plătesc niciun fel de taxe sau impozite, pentru că apelează la diverse inginerii financiare și contabile. Un calcul arată, de pildă, că, în perioada 2008 – 2014, companiile cu capital străin au avut în perioada 2008-2014 un sold al profitului net, calculat ca diferenţă între profitul şi pierderile nete raportate, de numai 2,5 miliarde lei, adică circa 3,7 milioane lei pe lună. Foarte puțin. Acelaşi indicator în cazul antreprenorilor a fost de 55 miliarde lei.
Lucrurile au continuat și s-au aprofundat după acel an. Am făcut o foarte scurtă analiză a firmelor cu capital străin din construcții. Rezultatele sunt șocante: FC Construction SA (Spania) – pierdere 381.314609 lei în perioada 2007 – 2019; Max Bögl (Germania) – pierdere 60.909.927 lei în perioada 2007 – 2019; AKTOR (Grecia) – pierdere 491.528.129 lei în perioada 2007 – 2020; Astaldi (Italia) – profit 81.875.625 lei în perioada 2007 – 2019.
În timp ce firmele străine raportează an de an pierderi, cele românești lucrează la vedere. Pe umerii lor se sprijină bugetul.
Cu toate acestea, antreprenorii autohtoni resimt tratamentul inegal la care sunt supuși.
„Nu suntem pe picior de egalitate. Nu avem cum să fim, din moment ce multinaționalele știu că profitul pe care îl vor face nu va fi impozitat. Plecăm din start cu un handicap bine conturat. E ca și cum noi stăm la start, iar ei au deja câteva sute de metri în față. Nu mă deranjează că sunt firme străine, dar trebuie să fim cu toții egali în drepturi și în obligații.”, ne-a spus un om de afaceri din sud-estul țării.
Dacă statul român nu face nimic în privința asta, se implică Uniunea Europeană. UE a decis că multinaționalele trebuie să dezvăluie care este valoarea taxelor plătite în fiecare țară din uniune. Parlamentul European a adoptate, pe 11 noiembrie 2022, o înțelegere cu Consiliul care obligă companiile cu venituri mai mari de 750 milioane euro și cu operațiuni în mai mult de o țară să declare profitul, ce taxe pe venit au plătit și câți angajați au avut în anul financiar precedent în fiecare țară UE.
Ne vom putea trezi însă că aceste companii cu capital străin vor raporta în continuare pierderi în România, fără ca statul să le deranjeze.
Soluții există și sunt simplu de aplicat. O spun antreprenorii români. Una din ele, de pildă, este impunerea unui impozit pe cifra de afaceri. O valoare de 3% ar fi rezonabilă și le-a permite să facă în continuare profituri frumoase, dar le-ar obliga și să plătească ceva statului român.
Politicienilor români le trebuie curaj să ia astfel de hotărâri. Poate că ei nu au nevoie de ele, dar economia României, sute de mii și angajați, profesorii, medicii, pensionarii, infrastructura acestei țări – deci tot ce se sprijină pe bugetul de stat – au nevoie.
Fii primul care comentează