România, cel mai mare deficit de încasare a TVA din Europa

Ţările UE au pierdut în 2019 venituri din TVA în valoare de 134 de miliarde de euro, relevă un raport al Comisiei Europene, conform căruia România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA la nivel naţional, cu o pierdere de 34,9 % din veniturile din TVA, în timp ce, ca sume, cele mai mari deficite au fost înregistrate în Italia şi Germania. CE precizează că această cifră reprezintă veniturile pierdute din cauza fraudei şi evaziunii în domeniul TVA, a practicilor de evitare şi optimizare a TVA, a falimentelor şi a insolvenţelor financiare, precum şi din cauza erorilor de calcul şi a erorilor administrative.

Statele membre ale UE au înregistrat în 2019 o pierdere de aproximativ 134 de miliarde EUR în venituri din taxa pe valoare adăugată (TVA), indică raportul CE.

„Această cifră reprezintă veniturile pierdute din cauza fraudei şi evaziunii în domeniul TVA, a practicilor de evitare şi optimizare a TVA, a falimentelor şi a insolvenţelor financiare, precum şi din cauza erorilor de calcul şi a erorilor administrative. Deşi unele pierderi de venituri sunt imposibil de evitat, o serie de acţiuni decisive şi măsuri de politică specifice ar putea aduce o schimbare reală, în special în ceea ce priveşte neconformitatea”, precizează Comisia.

Principalele rezultate pentru 2019 relevă că, în termeni nominali, deficitul global de încasare a TVA în UE a scăzut cu aproape 6,6 miliarde EUR, ajungând la 134 de miliarde EUR în 2019, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire semnificativă faţă de scăderea de 4,6 miliarde EUR înregistrată în anul precedent. Deşi deficitul global de încasare a TVA s-a îmbunătăţit între 2015 şi 2019, amploarea completă a impactului pandemiei de COVID-19 asupra cererii consumatorilor şi, prin urmare, a veniturilor din TVA în 2020 este încă necunoscută.

În 2019, România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA la nivel naţional, cu o pierdere de 34,9 % din veniturile din TVA, urmată de Grecia (25,8 %) şi Lituania (23,5 %). Cele mai mici deficite au fost înregistrate în Croaţia (1,0 %), Suedia (1,4 %) şi Cipru (2,7 %). În termeni absoluţi, cele mai mari deficite de încasare a TVA au fost înregistrate în Italia (30,1 miliarde EUR) şi Germania (23,4 miliarde EUR).

 „În pofida tendinţei pozitive înregistrate în ultimii ani, deficitul de încasare a TVA rămâne o preocupare majoră – în special având în vedere nevoile imense în materie de investiţii pe care statele noastre membre trebuie să le abordeze în următorii ani. Cifrele din acest an corespund unei pierderi de peste 4 000 EUR pe secundă. Acestea sunt pierderi inacceptabile pentru bugetele naţionale şi înseamnă că cetăţenii de rând şi întreprinderile trebuie să compenseze deficitul prin alte impozite pentru a plăti pentru servicii publice vitale. Trebuie să depunem eforturi comune pentru a combate frauda în materie de TVA, o infracţiune gravă care afectează buzunarele consumatorilor, ne subminează sistemele de protecţie socială şi epuizează trezoreriile guvernamentale”, a declarat Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie.

În urma eforturilor continue de îmbunătăţire a situaţiei atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional, tendinţa pozitivă relativă a continuat în 2019, deficitul global de încasare a TVA în statele membre ale UE scăzând cu aproximativ 7 miliarde EUR în comparaţie cu anul precedent. UE a depus deja eforturi semnificative pentru a îmbunătăţi modul de colectare a TVA. În plus, Comisia Europeană a sprijinit statele membre să colaboreze mai eficient în cadrul reţelei Eurofisc, care este compusă din funcţionari naţionali din cele 27 de state membre şi din Norvegia. Începând din 2019, membrii reţelei utilizează în mod activ instrumentul de analiză a reţelelor de tranzacţii (TNA) finanţat de UE pentru a face schimb rapid de date privind TVA şi pentru a le prelucra în comun, permiţându-le să detecteze automat frauda transfrontalieră în domeniul TVA într-un stadiu mult mai timpuriu. În 2022, Comisia va lansa, de asemenea, propuneri legislative pentru modernizarea în continuare a sistemului de TVA, inclusiv consolidarea reţelei Eurofisc.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*