Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri, aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța, a încheiat, luna aceasta, două contracte cu un cabinet de avocatură din Constanța, în valoare de peste 92.000 de lei.
Este vorba despre două contracte încheiate în aceeași zi, 9 martie, și publicate pe SICAP la o diferență de câteva zeci de minute.
Primul se referă la „servicii de consultanță juridică necesare pentru desfășurarea biroului juridic”. Ofertant a fost cabinet de avocat Gudu Constantin Andrei, care a primit contractul, prin atribuire directă, pentru suma de 19.089 de lei.
Al doilea se referă la „servicii de asistență și reprezentare juridică”. Este atribuit prin aceeași metodă și are valoarea de 73.600 de lei.
Am solicitat, în scris, RAJDP Constanța să ne spună câți angajați are Biroul Juridic al regiei și de ce era nevoie de încheierea a două astfel de contracte. Nu am primit niciun fel de răspuns. Dacă îl vom primi, îl vom publica.
Primul contract este încheiat pe o perioadă de trei luni. Iată descrierea serviciilor care vor fi prestate: Subscrisul cabinet va asista clientul în următoarele activități: -redactare și furnizare opinii juridice, sub orice formă (rapoarte de analiză, note, informări) sau acordarea oricăror alte consultații cu caracter juridic -redactare propuneri și obiecții cu caracter juridic destinate a fi utilizate în negocierile cu cocontractanții -participarea în calitate de consultant pentru lămurirea oricărui aspect de natură juridică rezultat din activitatea clientului.
Al doilea are la capitolul cantitate precizat numărul 160 (probabil ore). Iată descrierea serviciilor:
„Subscrisul cabinet: -va asista și reprezenta clientul în cadrul fiecărui dosar în parte, in orice fază, sens în care va redacta acțiuni (cerere chemare în judecată, întâmpinare, cerere reconvențională, note probe, note de ședință, note scrise, căi de atac etc.) -va asigura activitatea de deplasare la sediul clientului, in vederea realizării demersurilor privind obținerea inscrisurilor necesare litigiilor pendinte sau care vor fi inițiate la solicitarea clientului, asigurând totodată activitatea de reprezentare in fața instanțelor de judecată, CNSC, instituțiile și autorităților publice etc. -va asigura clientului asistenţă şi consultanţă juridică, anticipat sau în vederea pregătirii oricăreia dintre procedurile din cadrul unei proceduri de arbitraj sau de mediere ori al altei forme de soluţionare alternativă a disputelor desfăşurate în faţa unei instanţe sau altui organism naţional de arbitraj ori de mediere sau de soluţionare alternativă a disputelor în altă formă din România ori din alt stat sau în faţa unei instanţe internaţionale de arbitraj ori de mediere sau de soluţionare alternativă a disputelor în altă formă, respectiv se va asigura asistenţa şi reprezentarea clientului în cadrul unor proceduri judiciare în faţa instanţelor de judecată sau a autorităţilor publice naţionale din România ori din alt stat sau în faţa instanţelor de judecată ori a instituţiilor internaţionale, cât și în cazul în care există indicii concrete şi o probabilitate ridicată ca speţa în legătură cu care sunt acordate asistenţa şi consultanţa juridică să facă obiectul unor astfel de proceduri. Precizari: 1. Sumele propuse cu titlu de onorariu de avocat vor fi cuprinse in cadrul cheltuielilor de judecată și vor fi solicitate a fi suportate de partea litigantă contrară. 2. In cuantumul sumei plătite cu titlu de onorariu, ne obligăm a presta servicii de redactare/semnare/susținere acțiune. 3. In ințelesul celor mai sus amintite, avocatul va putea redacta acțiuni, note de ședință, concluzii scrise, notificări și alte asemenea acte juridice.”
Be the first to comment