Primăria Cumpăna vrea să construiască un parc industrial în zona de vest a localității, pe un teren care măsoară aproape 53 de hectare.
Certificatul de urbanism pentru proiect a fost emis de primărie în octombrie 2022, iar pe 22 februarie a fost discutat la Agenția pentru Protecția Mediului.
În documentul remis APM se arată că se solicită elaborarea unui PUZ pentru stabilirea condițiilor urbanistice de realizare a unui parc industrial în terenul intrat în posesia comunei Cumpăna confirm HG nr. 513/2021 privind trecerea unei părți din imobilul „terenuri aferente Canalului Dunărea – Marea Neagră, inclusiv zonele de siguranță”, aflat în domeniul public al statului, administrarea Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile Constanța, în domeniul public al comunei Cumpăna.
Terenul cu pricina a apărut ca urmare a depozitelor de pământ efectuate în timpul săpăturilor pentru canal.
În prezent este parțial construit. În partea de vest se află mai multe incinte de ferme agricole, iar în nord mai multe incinte cu activități economice, inclusiv stația de gospodărire deșeuri menajere.
Terenul se află la 1,60 km de zona cu dotări de interes public de la nivelul comunei Cumpăna.
Aici ar trebui să apară 39 de hectare de incinte cu activități economice, 6 hectare de terenuri cu sedii de ferme, din care spații verzi minimum 20%, o rețea stradală de 7,50 hectare. Regimul maxim de înălțime va fi de P+2.
Și primarul Constanței a promis un parc industrial
În campania electorală, primarul Constanței, Vergil Chițac, PNL, a promis că va realiza un parc industrial. Nu a făcut nimic.
Iată ce scria în programul electoral:
„Administraţia locală trebuie să identifice terenuri care pot fi puse la dispoziţia investitorilor. O soluție ar putea fi actuala zonă industrială a oraşului (care cuprinde fabrica de ulei, fabrica de bere, parcul logistic şi alte activităţi economice), care va fi legată de noua centură de sud-vest a oraşului prin dezvoltarea terenului ce le desparte.
Zona industrială a Constanţei nu este conectată la autostrada A2, deşi se află în proximitate, astfel că traficul generat este suportat de zona rezidenţială limitrofă. Zona industrială se învecinează cu circa 1000 de hectare nedezvoltate, care se pot conecta cu uşurinţă la cele 50 de hectare amintite mai sus, formând astfel cea mai mare zonă propice dezvoltării, cu acces la autostradă, port, canal şi cale feroviară, situată toată în cadranul de sud-vest al oraşului.
Parcul industrial poate fi continuat în zona de sud a oraşului, de-a lungul centurii auto spre Cumpăna şi Lazu până la unirea cu platforma portuară. Suprafaţa propusă are circa 1500 hectare de teren liber în prezent.”
Fii primul care comentează