Lucrările la centrala pe cogenerare de pe platforma Petromidia sunt aproape de final

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR) a făcut progrese considerabile în lucrările de punere în funcțiune a centralei pe cogenerare de pe platforma Petromidia, ajungând la peste 80% din totalul operațiunilor, parte din proiectul început în luna mai 2021.

Prin Rompetrol Energy, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol) și entitate responsabilă de gestionarea proiectelor energetice realizate prin mecanismele Fondului, FIEKR a reușit să parcurgă noi pași în completarea unuia dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare.

În șantierul aflat în proximitatea rafinăriei din Năvodari au fost livrate cele două cazane recuperatoare (HRSG), fiecare având o capacitate de producție a aburului tehnologic de 90 de tone/oră și cu capabilitate de ardere suplimentară.

Adițional, au fost livrate și instalate transformatoarele, pompele, degazorul cazanelor, aeratoarele, cablurile electrice, sistemele subterane de conducte. De asemenea, sunt în desfășurare lucrările de modernizare a stației electrice de 110 KV, instalarea conductei de alimentare cu gaz natural cu o lungime de 4 km și a conductelor tehnologice, cât și a sistemului DCS (Distributed Control System), care are rolul de a controla procesele, în cele mai bune condiții de siguranță și eficiență operațională.

„Proiectul continuă cu o evoluție stabilă, care ne permite să ne îndeplinim, rând pe rând, obiectivele propuse. Cele mai importante echipamente au sosit, sunt pe poziție și putem spune că noua capacitate de producție a energiei de pe platforma Petromidia va folosi ultimele tehnologii în materie de cogenerare. Ansamblul creat ne va permite să funcționăm ca un element de eficientizare a utilităților folosite de rafinărie, care își va asigura necesarul de energie exclusiv din centrala pe cogenerare”, a declarat Boris Bucur, Director General al Rompetrol Energy.

În acest moment, proiectul se află în faza de execuție cu un progres de aproximativ 95% în partea de inginerie, peste 96% în ceea ce privește achizițiile, iar construcția propriu-zisă se apropie de 72%. Per total, progresul general al proiectului este la peste 82%.

Proiectul, în valoare de peste 164 de milioane de dolari, este finanțat prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR) și va genera, anual, circa 11 milioane de dolari, prin impozite plătite către bugetul de stat. Investiția este una de tip brownfield și va integra activele transferate de la Midia Green Energy (fosta Uzină Termoelectrică Midia), dar și personalul acesteia, pentru operarea echipamentelor noii centrale.

Reamintim că, la finele anului trecut, au fost livrate și instalate două turbine SGT-750, folosirea lor în România fiind o premieră. Aceste echipamente utilizează combustibil gazos (amestec de gaz natural și gaz de rafinărie) cu o rată de încălzire a materiei prime de 9.120 kJ/kWh și generează circa 39 MWh de energie electrică fiecare.

Per total, noua centrală va genera aproximativ 80 MW energie electrică – din care circa 60-70 MW pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică a platformei Petromidia și abur tehnologic de până la 180 de tone/oră, corespunzător necesarului maxim de consum al platformei.

„Prin stabilitatea rafinăriei Petromidia, contribuim la stabilitatea sectorului energetic din România. Am reușit, în ciuda dificultăților din piață, să facilităm un flux constant de materie primă pentru cea mai mare rafinărie din țară, cu sprijinul KazMunayGas, care a asigurat o predictibilitate în transporturile de țiței kazah. Acum, facem următorul pas, în asigurarea necesarului de energie, cu ajutorul centralei moderne pe care o construim prin mecansimele Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român”, a completat Iskander Abdibaitov, Președintele Comitetului Director al FIEKR.

În data de 19 august 2020, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a semnat cu firma Calik Enerji (Turcia) contractul EPC (Engineering, Procurement and Construction) pentru construirea la cheie a centralei pe cogenerare, cât și contractul LTSA (Long Term Service Agreement) cu Siemens Energy, pentru mentenanța turbinelor de gaz.

Despre Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR)

Parte a Memorandumului de înțelegere încheiat în 2014 între KMG International și statul român, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a fost înființat în octombrie 2018, obiectivul principal și strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România. Unicii săi acționari sunt KMG International și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – SAPE.

Pe lângă centrala pe cogenerare de pe platforma Petromidia, FIEKR vizează și dezvoltarea unei rețele de distribuție carburanți, sub umbrela Rompetrol. În linie cu strategia adoptată în 2019 de acționarii săi – KMG International și statul român prin SAPE – Fondul și-a propus să atingă, până în 2025, un număr total de 84 de unități. În prezent, acesta deține 48 de stații finalizate, din care 4 stații urmează să intre în operare în perioada următoare.

Benzinăriile vor comercializa exclusiv gama de carburanți auto Efix – produși de rafinăria Petromidia Năvodari. Aceasta este operată de Rompetrol Rafinare, companie deținută de KMG International (54,63% – direct și indirect) și statul român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Valoarea totală a investițiilor în curs de implementare de către FIEKR se ridica, la finele lui 2022, la un nivel de 315 milioane de dolari.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*