A început sezonul croazierelor în Portul Constanța

Nava Viking Rinda, cu pavilion Elveția, a sosit la terminalul de pasageri al Portului Constanța, cu 166 turiști, majoritatea din Statele Unite ale Americii.

Viking Rinda deschide azi sezonul de croaziere, urmând să mai revină de opt ori în Portul Constanța în această vară.

Pentru acești turiști, Constanța este ultimul port vizitat în croaziera pe Dunăre începută la Viena, o nouă serie de turiști urmând să se îmbarce pe 2 aprilie.

Din programul turistic, pasagerii navei Viking Rinda pot alege un tur al orașului și stațiunii Mamaia, degustare de vinuri la Murfatlar sau o excursie în Delta Dunării.

Viking Rinda are 95 cabine, cu o capacitate de 190 pasageri și un echipaj de 53 persoane. Pune la dispoziția turiștilor terase, o bibliotecă, un teren de minigolf, restaurante, un bar din sticlă pentru a permite vederi panoramice. Nava e construită în 2013.

Recomandare: Date oficiale: în 2022, județul Constanța a avut mai puțini turiști decât în 2021. Ce străini ne-au vizitat

Sursă foto: Facebook/Port Constanța via MarineTraffic.com/Szilardi Tamas

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*