Abandonați pe platforma Saturn

Doi români, Ghencea Robert din Constanța și Doru Urâtu din localitatea Poarta Albă, se află izolați de 22 de zile pe platforma maritimă GSP Saturn, în apele bulgărești ale Mării Negre, în dreptul localității Varna. Aceștia acuză lipsa hranei, a apei potabile și a curentului electric, fiind într-o stare psihică și fizică precară.

Într-un apel disperat către autoritățile din România, Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) și presa constănțeană, Robert Ghencea a povestit situația dramatică în care se află:

Sunt pe platforma maritimă Saturn, localizată la Varna. De 21 de zile am rămas fără curent, fără alimente și fără apă de spălat. Mă simt foarte rău și cer să fiu debarcat. Suntem două persoane, eu și domnul Urâtu, și cerem debarcarea. Ne simțim rău.

Potrivit celor doi angajați, platforma a primit provizii ultima dată acum 22 de zile. Și atunci, mai mult apă decât mâncare, a mărturisit unul din ei. De atunci, se descurcă cu ce mai găsesc, dar spun că nu o mai pot duce mult în așa ritm.

Mai avem apă de băut și mâncăm ce găsim ca să ne menținem în viață. Ne este frică să nu fim găsiți reci. Stau cu moartea în brațe și mi-e frică să nu o scap.”, ne-a declarat azi Robert Ghencea, cu care am reușit să vorbim la telefon.

Ghencea Robert a declarat că a cerut ajutor de la Ministerul Afacerilor Externe și de la compania Grup Servicii Petroliere, a omului de afaceri Gabriel Comănescu, proprietară a platformei, dar nu a primit niciun răspuns concret. De asemenea, a menționat că singura oportunitate de a fi evacuați ar putea fi luni, în funcție de condițiile meteo.

Angajatul a mai spus că nu au mai fost plătiți din septembrie 2023, ci doar au mai primit ceva, cu țârâita.

A încercat că ia lageătura și cu Ministerul Afacerilor Externe, și cu reprezentanții GSP, dar nu a reușit.

Platforma GSP Saturn, construită în anul 1985 la Șantierul Naval Galați, este deținută de societatea offshore GSP Saturn Ltd, cu sediul în Malta, care este deținută mai departe de omul de afaceri Gabriel Valentin Comănescu, ca persoană fizică, și de persoana juridică GSP Drilling Ltd.

Recomandare:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*