Adrian Balagiu, om de afaceri, alături de soția sa și alți investitori, a depus recent la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța studiul de oportunitate în vederea obținerii acordului de mediu pentru construirea unui cartier în Valu lui Traian.
Agenția a luat, pe 15 februarie 2023, decizia supunerii procedurii de adoptare fără aviz de mediu, conform legii. Publicul poate formula comentarii privind decizia etapei de încadrare pe care le transmite în scris Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, strada Unirii nr. 23, telefon / fax: 0241/546696, în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunțului.
Terenul care face obiectul studiului de oportunitate este format din patru parcele amplasate în partea de nord est a localității. Categoria de folosință a terenului este de teren intravilan arabil, conform extrasului de carte funciară. Parcelele cuprinse în studiu sunt Parcela A2048/1 – a 2048/2 – Strada Mareșal Averescu, nr. 37, Parcela V2040.
Întregul teren, de 37.900 mp, se va împărți în insule de parcele cu suprafață de aproximativ 248 – 500 mp, rezultând, potrivit documentației 96 de loturi, din care 89 pentru locuințe și restul pentru drumuri de acces.
Conform planului urbanistic general al localității, pe terenul studiat se pot construi locuințe unifamiliale și colective cu cel mult patru niveluri, servicii de interes general (servicii manageriale, tehnice, profesionale, sociale, colective, și personale, hoteluri, restaurante, servicii de recreere), dar și echipamente publice.
Investitorii vor să construiască aici locuințe cu toate facilitățile aferente, dar și să ofere următoarele servicii: birouri, funcțiuni comerciale, servicii profesionale și activități manufacturiere, servicii financiar-bancare, sport-întreținere-recreere, farmacii, magazine alimentare.
Beneficiarii proiectului sunt Adrian Balagiu, Iudit Balagiu, SC Andra International SRL, Bocîrnea Cătălin Costel, Gelu Adrian Gheorghiță, Camelia Gheorghiță, Sabina Radu și Radu-Petruș Radu.
Adrian Balagiu este patronul Autoprima Serv, firmă care are ca obiect de activitate lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor. Asociați și administratori ai firmei, cu părți egale, sunt Adrian și Iudit Balagiu. Firma a avut în anul 2021 o cifră de afaceri de 114.932.219 de lei, un profit net de 9.887.465 de lei, datorii de 24.171.725 lei și o medie de 173 de angajați.
Potrivit Confidas.ro, compania a obținut 115 contracte cu instituții ale statului. Companiile de construcții lucrează deseori pentru primării.
Fii primul care comentează