Amenzile pentru nerespectarea ordonanțelor militare se pot plăti și online

Amenzile primite, în această perioadă, de cetățenii care nu respectă prevederile Ordonanțelor Militare, se pot achita online, prin intermediul ghiseul.ro sau internet banking. De asemenea, ele pot fi plătite și la oficiile Poștei Române, la ghișeele CEC sau la sediile trezoreriilor.

„Pentru contribuabilii cu domiciliul fiscal arondat administrațiilor județene subordonate Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, plata acestor amenzi se va face, în funcție de arondarea contravenientului, în contul 20A350102, plătitor fiind CNP-ul persoanei fizice, respectiv codul fiscal al persoanei juridice.”, spun reprezentanții Direcției Generale Regionale a Finanțelor Galați, de care aparține și Constanța.

Codurile IBAN necesare efectuării plății se regăsesc în tabelul de mai jos:

Amenzile pentru nerespectarea ordonanțelor militare se pot plăti și online - conturi trezorerie

Conform art. 29 al OUG nr. 34/ 2020 privind regimul stării de asediu si stării de urgență, amenzile acordate persoanelor fizice și juridice pentru contravențiile prevăzute la art. 28 al aceleiași Ordonanțe, se fac venit la bugetul de stat.

Modalitatea de plată a altor amenzi, decât cele aplicate în temeiul art. 28 din OUG 34, a rămas neschimbată.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*