Amenda pentru neplata parcării (inclusiv pentru depășirea timpului) în Constanța este cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, cu posibilitatea de a plăti 300 de lei în 15 zile.
Amenzile sunt aplicate de Poliție Locală și se referă numai la parcările administrate de primărie. Amenda este reglementată de hotărârea de consiliu local 235 din iunie 2018. Hotărârea a fost votată de către 15 consilieri locali. 7 au votat împotrivă, 4 s-au abținut. Din păcate, niciun consilier nu a ridicat, atunci, problema referitoare la cuantumul amenzii. Nu a existat nici măcar o propunere pentru scăderea acesteia. Poliția locală nu face altceva decât să pună în aplicare această hotărâre.
De ce a atât de mare amenda? Una dintre explicații ar fi că șoferii pot fi disciplinați numai prin amenzi. De acord, dar nu e musai să iei piele de pe om ca să-l disciplinezi, e de ajuns să aplici contravenția de fiecare dată când se încalcă legea și pentru toți cei care o încalcă. O altă explicație vehiculată este că bugetul Constanței are mare nevoie de încasările din amenzi. Pe parcursul lunii noiembrie 2018, polițiștii locali din Constanța au aplicat 6.089 de amenzi contravenționale în valoare totală de 1.601.255 lei. Cele mai multe, respectiv 1.576, au fost date pentru neplata parcării. Nu credem în această variantă, pentru orașul Constanța este un oraș bogat, așa afirmat primarul D. Făgădău.
Recent, un consilier județean, George Niculescu, a ridicat public chestiunea amenzilor prea mari și a propus scăderea acestora.
Mai scump ca în Germania!
Amenzile pentru parcare aplicate de către consilierii locali din Constanța sunt mai mari decât în Germania! Aici, într-una din cele mai bogate țări din lume, unde salariile sunt de câteva ori mai mari decât în România, amenzile sunt mult mai mici.
„Prima dată primești o amendă relativ mică, însă acest lucru depinde de cât de gravă este abaterea. Pentru o situație minoră, amenda este cuprinsă între 10 și 30 de euro. Trebuie să te asigură că o plătești în câteva săptămâni. De obicei ai două săptămâni la dispoziție.” scrie presa din Germania.
Există vreo rațiune în care amenda pentru parcare ar fi de 10 euro în Germania și de 128 de euro în Germania?
Amendă mai mici chiar și pentru nunțile în stradă
În Constanța, să faci nunta în stradă e un obicei, mai ales pentru etnia rromă. Pentru că se încalcă legea, polițiștii locali au acționat în consecință, aplicând legea. În aceste cazuri, legea este însă destul de blândă. Pentru tulburarea liniștii publice (ați auzit, probabil, cum răsună la maximum manelele) primesc între 200 și 400 de lei. Pot plăti 100 de lei în 15 zile și scapă. Pentru ocuparea ilegală a domeniului public, amenzile pleacă de la 400 de lei. Adică 200 de lei în 15 zile. Există cazuri în care petrecăreți au fost amendați cu 200 de lei (la un botez, de exemplu) și altele când au primit 400 de lei. De remarcat este că petrecerea s-a încheiat după aplicarea amenzii și ordinea și liniștea au fost restabilite. Așadar, amenzile pentru aceste cazuri sunt mai mici decât ale șoferilor care nu plătesc parcarea.
Cerem scăderea amenzilor
Cerem pe această cale și noi consilierilor locali să aibă în vedere aceste aspecte și să propună/să fie de acord cu scăderea cuantumului amenzii. Cine greșește trebuie să plătească, dar în acest caz amenda este prea mare. Gândiți-vă și la următorul aspect: amenda pentru parcarea neregulamentară aplică de polițiștii de la Rutieră. Conform Codului Rutier, oprirea neregulamentară este sancționată cu două sau trei puncte amendă, adică 250 de lei sau 375 de lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate în 15 zile.
Articol preluat din ziarul online Constanța 100%.
Fii primul care comentează