Americanii nu mai vor gazele din Marea Neagră, dar companiile europene se bat pentru ele

Americanii de la ExxonMobil au hotărât să vândă zăcămintele descoperite în Marea Neagră, iar trei companii europene vor să cumpere.

Trei companii ar fi interesate de preluarea de la ExxonMobil a participației de 50% din proiectul Neptun de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră, potrivit unor surse HotNews.ro. Una dintre companii deja și-a anunțat public interesul, aceasta fiind Romgaz. Celelalte două nu au anunțat oficial, însă potrivit surselor HotNews.ro este vorba despre Compania naţională de petrol şi gaze naturale din Polonia, PGNiG, și OMV.

Romgaz ar urma să dețină 20% din proiect, compania din Polonia încă 20%, iar austriecii 10%.

Reamintim că americanii de la Exxon ar intenționa să renunțe la participația sa de 50% la proiectul Neptun din Marea Neagră, alături de care se află și OMV Petrom, care deține tot 50%. Romgaz a anunțat deja că este în discuții pentru preluarea unei părți din participația Exxon.

Potrivit surselor HotNews.ro, autoritățile guvernamentale nu sunt sigure că va avea loc până la urmă acest exit al Exxon, chiar dacă au început discuții pentru o eventuală vânzare a participației de 50%.

De altfel, președintele Klaus Iohannis a declarat în noiembrie că este posibil ca americanii de la ExxonMobil să-și schimbe decizia și să nu renunțe la licențele de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră.

„Posibil ca Exxon să nu se retragă, aceste mega-companii spun ce cred ele că e bine să spună, e posibil să se schimbe decizia și să nu se retragă”, a spus Iohannis. Acesta a mai spus că a întrebat direct despre ExxonMobil și i s-a răspuns că “politica mare a Exxon s-a schimbat și se va retrage din câteva proiecte de investiție din Europa și își va muta accentul în altă zonă”.

Pe 11 decembrie, premierul Ludovic Orban și ministrul economiei Virgil Popescu au avut o întrevedere cu reprezentanții Exxon Mobil, însă nu au ajuns la o concluzie legată de renunțarea companiei americane la proiectul Neptun.

Americanii de la Exxon Mobil ar vrea să renunțe și la alte afaceri, nu doar la cea din România. De altfel, a demarat cea mai mare vânzare de active din ultimele decenii, renunţând la zăcăminte de gaze şi ţiţei în valoare de până la 25 de miliarde de dolari în Europa, Asia şi Africa, potrivit Reuters. Informațiile obținute de Reuters arată că americanii doresc să renunțe la operațiunile din Europa, unde este prezentă de peste 120 de ani, planificatele vânzări însemnând ieşirea din zona britanică a Mării Nordului, Germania şi România. Astfel, Exxon va rămâne cu producţia din Olanda, unde, împreună cu Royal Dutch Shell, deţine o participaţie la zăcământul de gaze naturale Groningen, pe care Guvernul intenţionează să-l închidă în 2022.

Programul de vânzări apare în urma creşterii presiunii din partea investitorilor de a elibera numerar, deoarece compania intenţionează să-şi majoreze cheltuielile la noile proiecte din Guyana, Mozambic, Papua Noua Guinee şi SUA.

ExxonMobil discută cu compania rusă Lukoil despre vânzarea participației de 50% deținută de compania americană în proiectul Neptun Deep pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Următorul pas în cadrul negocierilor este solicitarea accesului pentru Lukoil la camera de date (informațiile tehnice și financiare despre proiect).

 Reprezentanții ExxonMobil România nu au răspuns la întrebările adresate de G4Media.ro până la publicarea articolului.

ExxonMobil a transmis în luna noiembrie mai multor companii o scrisoare oficială prin care le invită să depună oferte pentru participația de 50% din proiectul Neptun Deep pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Vezi aici mai multe detalii.

În proiectul din Marea Neagră, ExxonMobil deține 50% din acțiuni (restul fiind deținut de OMV Petrom) și este operator. Lukoil, companie privată condusă de Vagit Alekperov, este considerată unul dintre pionii politicii energetice globale a Kremlinului. Întâlnirile dintre Vladimir Putin și managementul companiei sunt regulate, după cum arată și un comunicat din 2019 al Kremlinului. Posibila intrarea a unei companii ruse în proiectul Neptun Deep e considerată de sursele guvernamentale citate o problemă majoră de siguranță națională, dat fiind că exploatarea gazelor din Marea Neagră e văzută drept o alternativă la dependența de gazele din Rusia.

Lukoil mai operează un zăcământ de gaze din Marea Neagră în Perimetrul Trident, alături de Romgaz. Primele date au relevat resurse de gaze estimate la 30 de miliarde de metri cubi, iar Lukoil a primit în noiembrie acest an permisiunea de a începe forajul de la Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore (ACROPO).

ExxonMobil a investit deja în lucrările de explorare din România circa 700 de milioane de dolari, potrivit informațiilor G4Media.ro.

Reprezentanții companiei americane ExxonMobil au transmis în luna iulie premierului Viorica Dăncilă și șefului Agenției pentru Resurse Minerale (ANRM) că vor să dea acces altor companii la datele din proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră în vederea unei vânzări a licenței, după cum a scris G4Media.ro în exclusivitate la acel moment. Decizia ExxonMobil a venit după ce guvernele PSD controlate de Liviu Dragnea au amânat în mod repetat adoptarea unei legislații stabile, dar și în contextul mutării atenției companiei către zăcăminte mai bogate din alte țări. Guvernul Dăncilă a încercat la acel moment să minimalizeze evenimentul.

ExxonMobil a încredințat procesul de găsire a unui cumpărător către ScotiaBank.

Printre companiile interesate de preluarea unei porțiuni din participația ExxonMobil în proiectul Neptun Deep se numără compania cu capital de stat Romgaz, după cum a declarat managerul Adrian Volintiru pentru Agerpres.

O altă companie interesată este PGNiG (Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo), controlată de guvernul polonez, potrivit informațiilor G4Media.ro.

ExxonMobil a fost considerată o investiție americană strategică în România, dat fiind că era poziționată în Marea Neagră, devenită epicentrul unor dispute politice între Rusia și statele riverane membre NATO, după anexarea ilegală a Crimeei.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*