Registrul Auto Român (RAR) nu consideră anvelopele proiectate pentru toate anotimpurile („all season”) drept anvelope de iarnă, se precizează într-un comunicat remis de organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons.
„Apariţia sezonului rece (…) reprezintă (…) demararea procesului de înlocuire a anvelopelor de vară, cu unele mai potrivite vremii – anvelopele de iarnă. (…) ‘All seasons’, dar nu iarna! Anvelopele de tipul all-seasons nu sunt o variantă fiabilă, întrucât acestea nu sunt asimilate anvelopelor de iarnă, potrivit Registrului Auto Român”, se menţionează în comunicatul InfoCons.
Organizaţia de protecţie a consumatorilor redă definiţia formulată de RAR anvelopelor pentru toate anotimpurile: „Denumirea de anvelopă all-season este o denumire comercială care nu defineşte cu exactitate tipul de anvelopă omologată pe timp de iarnă conform Ordonanţei OG nr. 5 /2011.”
InfoCons arată că anvelopele legale pentru sezonul rece trebuie să aibă inscripţionate literele „M” (de la „mud” – nămol, în limba engleză) şi „S” (de la „snow” – zăpadă, în limba engleză).
InfoCons aminteşte că legislaţia stabileşte drept obligatorie dotarea automobilului cu anvelope de iarnă, în anumite condiţii: „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevazută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpada, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar in cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”.
Amenzile pentru şoferii care nu respectă legislaţia în vigoare sunt cuprinse între 9 şi 20 de puncte de amendă, adică între 1.305 şi 2.900 de lei. De asemenea, este posibilă ridicarea certificatul de înmatriculare a maşinii, potrivit comunicatului InfoCons.
Organizaţia de protecţie a consumatorilor subliniază că UE a introdus o nouă metodă de etichetare a anvelopelor, cu scopul îndrumării consumatorilor către alegerea unor anvelope de iarnă mai calitative din punct de vedere al siguranţei şi, în acelaşi timp, mai prietenoase cu mediul.
Noua etichetă UE aduce în atenţia consumatorilor: aderenţa anvelopei pe carosabilul ud (aceasta se măsoară pe o scală de la A la E şi oferă informaţii cu privire la gradul mare sau mic la care maşina se va opri pe drumuri ude, în cazul frânării bruşte; zgomotul la rulare (reducerea zgomotului la rulare contribuie la reducerea impactului condusului asupra mediului); impactul asupra consumului de combustibil (alegerea unor anvelope potrivite înseamnă parcurgerea unui număr mai mare de kilometri şi reducerea emisiilor de CO2).
Fii primul care comentează