Autorizația de mediu a actualului CET va expira în mai puțin de un an și jumătate. Ce se va întâmpla?

Sistemul centralizat de încălzire din Constanța are o mare problemă. Primarul Chițac spune acum că soluția este un nou CET și schimbarea conductelor, care costă mult și produce un deranj enorm. În campaniile electorale la care a participat, avansa alte soluții, primite de la specialiști care spuneau că nu este nevoie de schimbarea conductelor și nici de un nou CET. Primarul și-a șters de pe site articolul care populariza aceste soluții.

Autorizația de mediu a CET Palas expiră în mai puțin de un an și jumătate. Mai exact, pe 31 decembrie 2022. Este greu de crezut că va obține alta, ținând cont că vorbim despre un colos construit în 1970, iar tehnologia a devenit învechită.

CET a fost proiectat să producă energie în cogenerare. Apa caldă era numai un produs rezidual. Acesta nu mai produce de foarte mulți ani energie, fiind astfel extrem de ineficient. Este ca și cum ai încerca să-ți încălzești camera folosind, de pildă, căldura emanată de televizor.

„Situația cea mai critică din întreaga infrastructură termică a municipiului Constanța a rămas la nivelul sursei de producere a energiei.”, recunoaște și primarul Vergil Chițac.

Acesta le-a cerut consilierilor ca în ședința din 28 iulie să fie de acord cu acordarea unui drept de superficie solicitate de Electrocentrale Constanța SA pentru un teren de 3,5 hectare situat în bd Aurel Vlaicu nr. 123. Scopul este realizarea proiectului privind construirea unei surse de producție energie electrică prin cogenerare de înaltă eficiență”. Cu alte cuvinte, construirea unui nou CET.

„Pentru îndeplinirea cerințelor de mediu impuse de legislația comunitară și pentru asigurarea unui serviciu de termoficare eficient, la un preț accesibil consumatorului final și cu un impact minim asupra mediului înconjurător, se impune realizarea unei noi surse de producere în cogenerare a energiei, care să asigure inclusiv necesarul de energie termică pentru consumatorii racordați la sistemul centralizat.”, spune Chițac.

Chițac se contrazice pe el însuși

Vergil Chițac se contrazice pe el însuși când spune că vrea un nou CET. În 2016, dar și în 2020, acesta prezenta, chiar pe site-ul său, soluțiile specialiștilor în domeniu, pe care le lăuda. Acestea nu prevedeau însă un nou CET și nici schimbarea conductelor, ci realizarea de centrale de cartier, mult mai ieftine și eficiente. Iată una din cele două propuneri popularizate de candidatul Chițac.

„Solutia schimbarii traselor de tubulaturi impreuna cu modernizarea CET ului este costisitoare si produce mult deranj in oras. Asadar, ar fi bine daca s-ar renunta la retelele de conducte prin care circula agentul termic. In felul acesta s-ar elimina energia necesara pentru pomparea agentului termic si lucrarile necesare in cazul aparitiei spargerilor sau deteriorarii izolatiei termice.
In esenta lucrurile sunt foarte simple: fiecare bloc sau grupare de blocuri, depinzand de numarul de apartamente sau asezarea lor, va beneficia de cate o microcentrala alimentata cu apa si gaz si dotata cu un cazan pentru incalzirea apei si un sistem de pompare. Cazanul poate fi dublat pentru ca in caz de defectiune sa nu ramana nealimentate cu caldura pe timp de iarna apartamentele in care locuiesc copii mici sau batrani. Agentul termic va fi distribuit din coloana montata pe casa scarii in fiecare apartament iar contorizarea este foarte simplu de facut.”

Interesant este că acest articol fost șters de pe site-ul oficial al lui Vergil Chițac. În puteți însă găsi pe site-ul nostru (click AICI).

Acum, Vergil Chițac face ce a început Decebal Făgădău: reabilitează conductele, creează o societate nouă și vrea un sistem centralizat bazat pe un nou CET.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*