Omul de afaceri constănțean Florin Cârstocea construiește un complex imobiliar în Năvodari, în zona unde avea campingul GPM. Se numește Axxis Nova Resort.
Investiția este încă la stadiul incipient. Cu toate acestea, dezvoltatorul oferă deja reduceri. Vorbim de un voucher în valoare de 5.000 de euro. Nu e deloc greu să intri în posesia lui. Tot ce trebuie să faci este să vizitezi târgul de real estate – Salonul Imobiliar, care se va desfășura în București zilele viitoare.
Voucherele sunt disponibile până la data de 1 iulie 2022 pentru achiziționarea unui apartament cu 2 sau 3 camere în primul bloc pe care îl construiește.
Este acesta un semn de criză imobiliară, despre care se tot vorbește în general, în piața imobiliară, din cauza contextului economic și geo-politic, sau doar o strategie de marketing? Timpul ne va răspunde la întrebare.
Omul de afaceri îi îndeamnă pe oameni să cumpere un apartament în Axxis Nova Resort spunând că pot câștiga „pe termen mediu și lung în urma închirierii proprietăților” și vorbind de „revânzarea peste ani a proprietăților din proiect.”
Nu a precizat nimic despre faptul că în Constanța și Năvodari (deci și Mamaia sat) se construiește imens și că există și va exista o concurență puternică în ceea ce privește atât vânzarea de apartamente, cât mai ales închirierea lor. Acest lucru poate duce la o scădere a prețurilor de închiriere. (Citiți mai mult aici: Năvodari și Constanța, pe locurile 2 și 3 în România în ceea ce privește suprafața de construcții noi)
Florin Cârstocea a mai construit un bloc în zona Trocadero din Constanța, în urmă cu mulți ani, pe vremea când orașul era condus de Radu Mazăre. E lipit de o casă de lângă și are balcoanele îndreptate spre curțile vecinilor.
În prezent, Florin Cârstocea este cercetat într-un dosar instrumentat de DNA Constanța. Este acuzat de de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, într-un dosar în care apar și alte nume sonore: Decebal Făgădău, Radu Mazăre, dar și o firmă care aparține omului de afaceri Mohammad Murad. Detalii AICI.
Florin Cârstocea este asociat și/sau acționar în 24 de firme și administrator al 14 dintre ele, potrivit Confidas.ro.
Cele mai cunoscute sunt Rig Service (1.422.198 lei cifră de afaceri în 2020, pierderi de 1.894.752 lei), Grup Petrol Marin S.A. (2.776.458 lei cifră de afaceri, 240.994 lei pierderi), Petroserv SA (248.974 lei cifră de afaceri, 322.087 lei pierderi), Hotel Central SA (2.985.351 lei cifră de afaceri, 731.445 lei profit), Romagro Prod S.R.L. (2.628.977 lei cifră de afaceri, 807.084 lei pierderi).
Grup Petrol Marin, R.H.C. City Crown și Hotel Central au primit în total 342.666 lei printr-o schemă de ajutor de stat. Detalii AICI.
Fii primul care comentează