BNR organizează „Ziua Porților Deschise” la sediul din Constanța

Banca Națională a României invită publicul, în contextul aniversării a 146 de ani de la înființare, la cea de-a șasea ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise“ care va avea loc pe 17 aprilie 2026 la sediul Sucursalei regionale Constanța.

Vizitatorii vor descoperi o colecție de monede și bancnote românești din perioada 1881 – 2003 ca parte a unei expoziții permanente aflate în sediul BNR Constanța și informații referitoare la istoria și rolul băncii centrale. Expoziția permanentă a fost completată cu o secțiune despre tezaurul BNR evacuat la Moscova în timpul Primului Război Mondial și un panou dedicat vieții și activității lui Eugeniu Carada, fondatorul instituției. De asemenea, vizitatorii vor afla detalii despre arhitectura clădirii și înființarea Sucursalei regionale Constanța.

Publicul larg va avea acces în sediul BNR din Constanța situat în Piața Ovidiu, strada Revoluției din 22 decembrie 1989 nr. 1, în intervalul orar 11:00 – 19:00 (ultimul grup de la ora 18:30).  Vizitele se vor face în grupuri de maximum 20 de persoane, un tur ghidat durează aproximativ 30 de minute și nu este necesară o programare prealabilă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*