Când revin temperaturile pozitive în Constanța. Gerul mai persistă câteva zile

Constanța a ieșit de sub incidența codului galben de vreme severă, însă temperaturile rămân scăzute și în perioada următoare. Potrivit prognozei pentru Dobrogea, vremea va fi deosebit de rece, cu valori negative atât pe timpul nopții, cât și al zilei, cel puțin până la mijlocul săptămânii.

Conform datelor transmise de Administrația Națională de Meteorologie, temperaturile pozitive ar putea apărea doar izolat, cel mai devreme miercuri, când maximele vor atinge cel mult 1 grad Celsius.

Prognoza meteo pentru Dobrogea

11 ianuarie, ora 20:00 – 12 ianuarie, ora 08:00
Vreme rece, pe alocuri geroasă. Cer variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului. Vânt slab și moderat, cu intensificări pe litoral. Temperaturile minime se vor încadra între -11 și -4 grade.

12 ianuarie, ora 08:00 – 13 ianuarie, ora 08:00
Vreme deosebit de rece, local geroasă noaptea și dimineața. Cer variabil, vânt slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 și 0 grade, iar cele minime între -12 și -6 grade. Noaptea și dimineața vor fi condiții de ceață, asociată cu depunere de chiciură.

13 ianuarie, ora 08:00 – 14 ianuarie, ora 08:00
Vremea se va menține deosebit de rece, pe alocuri geroasă noaptea. Cer variabil, cu înnorări spre seară și noaptea, când pe arii restrânse va ninge slab. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și 1 grad, iar cele minime între -10 și -5 grade. Vor fi din nou condiții de ceață și chiciură.

Meteorologii avertizează că senzația de frig va fi accentuată pe litoral de vânt și umiditate, iar condițiile de trafic pot deveni dificile în special dimineața, din cauza poleiului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*