Carrefour România lansează Duminica Verde și propune românilor o nouă tradiție în zilele de duminică: un consum responsabil de resurse, bazat pe reducere, refolosire și reciclare. Pentru ca tot mai mulți consumatori să deprindă acest obicei, Carrefour va comunica în fiecare zi de duminică, până la finalul anului, acțiuni concrete și modele care sprijină și inspiră clienții în acest demers.
“Credem în forța noastră de schimbare, dar și în responsabilitatea cu care vine aceasta. De aceea, ne luăm angajamentul ca, până la finalul anului, toată comunicarea Carrefour din zilele de duminică să vorbească despre cum putem folosi mai responsabil plasticul și alte resurse, dar și să ofere inspirație în acest sens. Ne dorim să creăm o nouă tradiție, prin care să transformăm consumul responsabil de resurse într-un obicei zilnic, pe termen lung”, a declarat Anca Damour, Executive Board Member Carrefour România.
Duminica VERDE, parte din programul de economie circulară Punem Preț pe Plastic, este o inițiativă prin care Carrefour va încuraja un consum responsabil de resurse în fiecare duminică, prin introducerea de noi produse prietenoase cu mediul, eliminarea produselor de plastic, campanii educaționale sau promoții dedicate în magazine, care să sprijine românii în dobândirea de obiceiuri mai bune. Odată cu acest program, Carrefour introduce noi acte concrete:
Introducerea pungii 100% biodegradabile la raioanele fructe-legume, măcelărie, pește, mezeluri, produse congelate vrac și mâncare pentru animale vrac, contra sumei de 0.1 lei bucata. Pungile de plastic nu vor mai fi disponibile în Carrefour, reducând astfel un consum de aproape 6 milioane de pungi pe lună.
Colectarea uleiului folosit – la fiecare 3 litri de ulei folosit, Carrefour îți oferă la schimb 1 litru de ulei proaspăt, marca proprie, iar la 5 litri de ulei folosit, primești 2 litri de ulei proaspăt. Începând cu această duminică, inițiativa va fi disponibilă în Carrefour Băneasa, iar până la finalul lunii va fi implementată în toate cele 35 de hypermarketuri Carrefour. Acțiunea este implementată cu sprijinul organizației Respiră Verde, care va colecta și procesa uleiul folosit pentru a-l transforma în biocombustibil și alte derivate.
Mai mult, începând cu 1 noiembrie, uleiul va putea fi colectat și prin aplicația BRINGO. Utilizatorii pot anunța livratorii direct din aplicație intenția de a preda uleiul folosit, iar în momentul aducerii comenzii, livratorul va prelua uleiul și va oferi în schimb clientului ulei proaspăt.
Extinderea programului Plata cu PET-ul în alte 5 orașe, în care clienții pot achiziționa fructe și legume de la producătorii locali cu 1PET/ bucată. Caravana Plata cu PET-ul continuă în intervalul 25 octombrie – 3 noiembrie în Oradea și Timișoara, iar în intervalul 8-17 noiembrie în Buzău și București Park Lake. Plata cu PET-ul a avut loc deja în Cluj și Constanța.
Posibilitatea de a veni cu propria caserolă pentru raioanele de gastronomie, mezeluri-brânzeturi-măsline, brutărie-patiserie-cofetărie, măcelărie, pește. Putem reduce astfel, împreună, peste 5 milioane de caserole de plastic, folosite de clienții Carrefour în 2018.
„Carrefour a testat, în perioada 2017-2019, un program de colectare a uleiului în mai multe stații SIGUREC. Acum, implementăm această inițiativă la nivelul întregii rețele de hipermarketuri Carrefour din România. Ca parte a programului Punem preț pe plastic, în cadrul proiectului de colectare a uleiului, încurajăm aducerea uleiului în recipiente mai mari, tocmai pentru a sprijini consumul responsabil de plastic”, a spusFelician Cardoș, Manager Mediu Carrefour România.
„Inițiativele de acest tip sunt importante în primul rând pentru că oferă exemple concrete de comportamente bune, care în timp vor deveni modele de urmat pentru numere tot mai mari de oameni. Sau chiar de companii. Apreciez foarte mult această inițiativă pentru că efortul cel mai mare trebuie depus în primele faze ale procesului de schimbare sau de adoptare a unor noi comportamente. Sper ca astfel de inițiative să aibă atât răbdare ca să își păstreze suflul pe un termen suficient de lung, cât și suficientă putere de atracție astfel încât să fie preluate și de către alte companii din domeniu. Doar astfel se poate ajunge la punctul de inflexiune dincolo de care astfel de comportamente trec de la inovatori și adoptatorii timpurii la majoritatea consumatorilor.”, a spus Dan Petre, sociolog.
Fii primul care comentează