Cel mai bun service pentru un laptop HP e trenul spre București

Mi-am cumpărat, acum 4 ani, un laptop HP. Nu era unul deloc ieftin, dar nici cel mai scump. Gama Pavilion, aproape 1.000 de euro.

Îl folosesc mult, dar, cu toate acestea, m-am mirat să văd că se strică repede și des. Prima dată a picat vopseaua de pe tasta „A”. Nu-i mare bai. Apoi, câteva cifre de pe NumPad. Puteam trăi și fără. Când am început să tastez unele litere, dar să nu apară nimic pe monitor, a fost vremea pentru primul drum la service. A urmat un al doilea. Hardul SSD, pe care țineam sistemul de operare, a picat. Alt drum la garanție, alte săptămâni în care am folosit un laptop de rezervă, cu toată tevatura de rigoare (inclusiv ștergerea informațiilor de pe hard).

Cam la trei ani, a picat și bateria. Nu e consumabil, nu intră în garanție, am decis să o înlocuiesc. Am întrebat la service-urile oficiale ale HP în România. Unele nu se ocupă de așa ceva. Tipul acesta de laptop e lipit cu un adeziv special, pe care îl au numai cei de la HP. Așadar, cam greu să apelezi la altcineva.

Un răspuns semi-pozitiv am primit de la un centru service din București, care mi-a spus așa:

„Pentru a putea beneficia de o oferta/cotatie care sa corespunda cu realitatea, produsul trebuie sa ajunga in service-ul nostru pentru expertizare/verificare. Puteti sa-l expediati prin curier la adresa de mai jos. Termenul de reparatie este de maximum 60 de zile . Taxa de verificare este de 119 Lei.”

Așadar, ar trebui să aștept circa două luni de zile ca să-mi spună ce știu – bateria trebuie înlocuită – și să o înlocuiască.

Eu laptopuri HP nu mai cumpăr.

1 Comentariu

  1. Salutare,

    o baterie de laptop se schimba foarte usor, chiar daca este una de HP

    ca orice alta baterie de laptop, aceasta vine prinsa de suruburi, iar in cazuri mai rare este lipita cu dublu adeziv (in special bateriie de macbook, cateva la Asus ZenBook, Lenovo Yoga, HP Envy, etc).

    In cazul tau bateria probabil ca este una interioroara si poate fi schimbata cu usurinta la orice service sau chiar si tu personal. Timpul necesar interventiei pentru a inlatura bateia veche si a monta bateria noua este de circa 30 de minute, circa 10-15 minute in cazuri service-urilor specializate si 30 de minute in cazuri persoanelor fara experianta

    Bateria poate fi identificata dupa modelul de laptop, de exemplu HP Pavilion 15-BC sau dupa codul de baterie „SR04XL”

    Bateria poate fi gasita la magazinele de specialitate, ca exemplu: hedonia, powerlaptop, doctor-laptop, mentor-market, laptop-direct, care se ocupa cu comercializarea componentelor de laptop sau la service-ul autorizat hp (Cordon Electronics – Depenero – Altex Service Center)

    Cu solutia de mai sus, problema ta ar trebui sa fie considerata ca si rezolvata

    O posibila cauza ar putea fi si faptul ca service-urile autorizate sunt sufocate de cereri pentru remedierea produselor in garantie in cel mult 14 de zile calerandaristice, astfel incat nu acorda suficienta atentie pentru extra garantii, totodata, posibil ca acest segment sa nu fie unul rentabil.

    Cu stima, echipa pclaptop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*