CERONAV, implicat în pregătirea la standarde a marinarilor fluviali

În perioada 16 – 17 mai 2023, directorul general al Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, Ovidiu Sorin Cupșa reprezintă România în calitate de Vice-Președinte Secretar, la Adunarea Generală a EDINNA – Education in Inland Navigation.

Tema centrală a agendei întrunirii este Directiva Europeană 2017/2397 privind recunoașterea calificărilor profesionale în sectorul navigației pe ape interioare, care a fost adoptată de Parlamentul European în noiembrie 2017. În luna ianuarie 2022, România a fost prima țară în a cărei legislație a fost transpusă Directiva Europeană, prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii 209/2022, pentru aprobarea standardelor de pregătire, confirmarea competenței și certificarea calificărilor profesionale ale personalului român de la bordul navelor de navigație interioară.

Încă de la începutul acestui amplu proces de armonizare a standardelor de pregătire profesională, CERONAV, în calitatea sa de membru fondator al Asociației EDINNA, și-a adus contribuția prin proiecte europene precum PLATINA, HINT, NELI, Danube SKILLS, Green DANUBE și COMPETING, dar și în cadrul lucrărilor Comitetului CESNI / QP pentru elaborarea standardelor de competențe.

„În România, tot mai multe persoane sunt interesate să devină membri ai echipajului la bordul navelor de navigație interioară. CERONAV respectă pe deplin prevederile Directivei și legislației naționale, iar eforturile noastre sunt îndreptate către stagiarii noștri pentru ca aceștia să devină membri de înaltă calificare și de încredere ai echipajului”

Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV, Ambasador Maritim IMO

Începând cu anul 2016, Centrul CERONAV Galați îndeplinește standardele internaționale de formare continuă și perfecţionare profesională a membrilor echipajului de transport pe căi navigabile interioare. Include facilități moderne de antrenament, precum simulatoare, campus de antrenament, conforme cu cele mai noi standarde europene, atât pentru pregătirea teoretică, cât și practică în navigația interioară.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*