Consiliul Județean Constanța ar putea pierde fonduri de 142 milioane euro pentru construirea unei secții de spital

Șase spitale sau secții noi ale unor unități medicale pierd finanțarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza „riscului ridicat” de nerealizare, potrivit cererii de modificare a PNRR pe care Guvernul a trimis-o vineri la Bruxelles. Documentul a fost obținut de Economedia și G4Media.

Dezvoltarea infrastructurii publice spitalicești s-a diminuat cu suma de 677 milioane euro, de la 1.724.050.00 euro (alocarea inițială) la 1.047.050.000 euro. Pentru a diminua fondurile, Ministerul Sănătății a propus eliminarea de la finanțarea prin PNRR a șase proiecte, identificate cu „un risc ridicat” în implementare.

Printre cele șase proiecte este, potrivit documentului obținut de Economedia și G4Media, și „Construire Corp nou Departament Sănătatea mamei si copilului Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sf. Apostol Andrei Constanta.”

Un proiect de circa 142 milioane euro pe care l-a anunțat cu emfază Consiliul Județean Constanța, condus de președintele Mihai Lupu, căruia PNL i-a retras sprijinul, și de vicepreședintele Petre Enciu, USR.

„Până la aceasta oră, Consiliul Județean Constanța nu a primit nicio informare oficială în legătură cu acest subiect.”, a precizat Marian Cioacă, purtătorul de cuvânt al CJC.

„N-am primit nicio informare oficiala la Consiliul Județean din partea Ministerului Sănătății.”, a declarat Petre Enciu.

„De proiect s-a ocupat CJC, prin Direcția generala de proiecte. Suntem la un pas de a atribui contractul de execuție de lucrări. Procedura de achiziție se va finaliza in careva zile.”, a adăugat acesta.

Fondurile din PNRR sunt nerambursabile, în timp ce banii de la BEI sunt sub formă de împrumut ce trebuie returnat.

Spitalele și secțiile noi finanțate prin PNRR trebuie finalizate până în anul 2026.

Ce promitea Mihai Lupu

Pe 20 aprilie 2023, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” din București, în prezența autorităților centrale, a fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului”, edificiu medical ce va avea în componenţă secțiile de Obstretrică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie-Ortopedie pediatrică. Valoarea totală a proiectului este de 175.186.704,94 Euro, cu TVA inclus, și va fi finanțat prin PNRR, precum și din fondurile proprii ale Consiliului Județean Constanța.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a asigurat constănțenii, în special mamele din județ, că acest proiect va fi realizat:

În ultimii 30 de ani constănţenii au avut parte doar de promisiuni, intenţii, poze cu terenuri, dar nimic concret pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate a județului Constanța. 2023 este anul în care, la Constanţa, va începe construcția unuia dintre cele mai mari edificii sanitare din România, Departamentul ”Sănătatea mamei și copilului”, ce beneficiază de cea mai mare valoare finanțată din istoria Consiliului Județean. Prin ridicarea acestui spital, practic, li se va face dreptate constănțenilor, dar mai ales va fi îndeplinit un drept fundamental al cetăţenilor, dreptul la sănătate și la servicii medicale de calitate. Acest nou corp medical va fi locul în care mamele și copiii îşi vor găsi alinarea, sprijinul, dar mai ales vor beneficia de tratament medical la cele mai înalte standarde.

Dincolo de cifre, de statistici sau demersuri birocratice, sunt fericit pentru acest moment, aș putea spune, istoric, pentru Constanța. Sunt fericit pentru viitoarele mămici din Constanța, pentru copiii și nepoții constănțenilor, pentru care trenul la București nu mai trebuie să fie prima opțiune. Totodată, este un moment istoric și în privința colaborării între administrația locală și cea centrală. Vreau să mulțumesc echipei mele din Consiliul Judetean Constanța pentru profesionalism, implicare și dedicare, vreau să le mulțumesc constănțenilor pentru răbdarea pe care au avut-o și nu în ultimul rând echipei guvernamentale pentru conlucrarea excelentă pe acest proiect. Din acest moment, vă asigur dragi constănţeni că generațiile din Constanța, pentru următorii 50 de ani, vor fi în siguranță. Mergem înainte încrezători! Doamne ajută!”, a declarat Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*