Construcția noului stadion din Constanța, o investiție de 379 milioane lei, poate începe

Construcția noului stadion din Constanța poate să înceapă. Lupta în instanță între firmele care au licitat pentru proiect s-a terminat definitiv.

La licitația pentru construirea noului stadion s-au înscris două asocieri de firme: Construcții Erbașu SA – Tracon SRL, pe de o parte, SSAB AG SA – Metag Inșaat Ticaret AȘ (Turcia) – Atelier Unbuilt SRL, pe de altă parte.

Prima dintre ele a obținut contractul în urma procedurilor operate de Compania Națională de Investiții (CNI), dar învinșii din prima fază au atacat decizia la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

Prin decizia 1881/16.08.2023, CNSC a obligat CNI să procedeze la reevaluarea ofertei SSAB-AG și a anulat rezultatele procedurii de atribuire și procesele verbale de evaluare inițiale.

Între timp, pe 24 august, CNI a înaintat o plângere împotriva hotărârii CNSC, astfel încât dosarul va ajunge în instanță pentru tranșarea litigiului.

Curtea de Apel a tranșat ieri cazul.

„Soluția pe scurt: Admite plângerile conexe. Modifică Decizia CNSC atacata, in sensul ca respinge contestația, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.11.2023”, se arată în decizia instanței.

Astfel asocierea de firme Erbașu – Tracon poate începe construcția.

Valoarea contractului este de 379.052.265,44 de lei plus TVA.

Noul complex sportiv va cuprinde următoarele: o arenă de fotbal cu o capacitate de 18.190 locuri, un teren de antrenament pentru fotbal și o pistă de atletism cu 6 culoare omologată pentru competiții interne și internaționale având o tribună cu capacitatea de circa 1.000 de locuri, plus o clădire destinată vestiarelor echipelor de fotbal si atletism.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FConstanta100%2Fvideos%2F713925063564516%2F&show_text=true&width=560&t=0

Recomandări:

Timișoara va avea un stadion de aproape două ori mai mare și mai scump decât Constanța „pentru că merită”, spune Marcel Ciolacu

Ultima zi din istoria Stadionului Farul din Constanța

Demolarea stadionului „Gheorghe Hagi”, prilej de spectacol pentru Primăria Constanța

Marian Crușoveanu, PNL: „Prin construirea noului stadion, Constanța ar putea fi nu doar capitala litoralului românesc, ci și locația principală a evenimentelor majore, competițiilor sportive, concertelor și festivalurilor Românei”

Fabuloasa poveste a stadionului din Constanța și prezentul său trist

Cine vrea să construiască noul CET din Constanța

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*