Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a semnat contractul de consultanță și supervizare a proiectării și lucrărilor din etapa a doua a programului de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța.
Contractul are o valoare de 29,61 milioane de lei fără TVA și a fost atribuit asocierii formate din Baicons Impex SRL și Arex Lider Company SRL. Liderul asocierii este Baicons Impex.
Serviciile contractate nu includ execuția propriu-zisă a lucrărilor, ci consultanța și supravegherea proiectării și a șantierului.
Lucrările ar trebui executate în 30 de luni
Durata totală a contractului este de 159 de luni, echivalentul a 13 ani și trei luni. Cea mai mare parte a perioadei este reprezentată de garanția lucrărilor.
Calendarul prevede:
- șapte luni pentru proiectare;
- 30 de luni pentru executarea lucrărilor;
- o lună pentru recepția la terminarea lucrărilor;
- 120 de luni pentru garanție și notificarea defectelor;
- o lună pentru etapa post-garanție și închiderea lucrărilor.
Finanțarea este asigurată prin programul european Connecting Europe Facility, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse constituite legal.
Liniile din Portul Constanța Nord vor fi electrificate
Etapa a doua a proiectului urmărește creșterea capacității și eficienței transportului feroviar de mărfuri, într-un context în care Portul Constanța are un rol strategic în coridoarele comerciale europene.
Printre intervențiile prevăzute se numără eliminarea cocoașelor de triere, corectarea curbelor cu raze mici și a declivităților mari, precum și reconfigurarea dispozitivelor de linii. Dispozitivul feroviar din Constanța Port Zona A nu este inclus în această reconfigurare.
Proiectul prevede și electrificarea tuturor liniilor de cale ferată din Portul Constanța Nord, cu excepția celor folosite direct pentru operațiunile de încărcare și descărcare.
De asemenea, sistemele tehnologice de management al traficului și de semnalizare pentru Portul Constanța Nord și Portul Constanța Sud vor fi integrate în Centrul de Control Operațional din Constanța.
Investiția ar trebui să reducă timpii de operare, să crească siguranța circulației și să permită transferarea unei cantități mai mari de mărfuri de la transportul rutier către cel feroviar. Modernizarea este importantă și pentru integrarea Portului Constanța în rețeaua europeană de transport și pentru consolidarea competitivității economice a României.
CFR SA va monitoriza derularea contractului și respectarea standardelor tehnice, a cerințelor de siguranță și a condițiilor impuse prin programul de finanțare.

Fii primul care comentează