Începând din data de 1 ianuarie 2019, creditele bancare sunt mai greu de obținut. Gradul de îndatorare pentru creditele de consum şi ipotecare este cel mult 40% din venitul net pentru cele în lei şi 20% pentru cele în valută, conform noilor norme ale BNR.
Această reglementare se aplică atât pentru creditele accesate de la bănci, cât şi pentru cele acordate de IFN-uri, însă există şi câteva excepţii.
Prima se referă la achiziţionarea primei locuinţe, pentru care rata maximă de îndatorare este cu 5 puncte procentuale mai ridicată, respectiv 45% şi 25%. Anterior, gradul de îndatorare nu era limitat. Media pieţei era de 55-60%, dar putea ajunge şi la 80%, notează Mediafax.
„Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a obligaţiilor lunare totale de plată decurgând din credite sau alte finanţări rambursabile în veniturile nete lunare luate în considerare, respectiv veniturile din care s-au dedus obligaţiile fiscale”, se precizează în Regulamentul Băncii Naţionale a României (BNR) nr. 6/ 31 octombrie 2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 950/ 9 noiembrie 2018.
Altă excepţie de la noile limite de îndatorare este aplicată pentru: creditele de consum şi imobiliare nou-acordate în fiecare trimestru în limita a maximum 15% din volumul creditelor de consum, respectiv imobiliare acordate de bănci şi IFN-uri, în trimestrul anterior. Această excepţie nu se aplică în cazul creditelor a căror valoare depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 250.000 de euro.
Băncile şi IFN-urile pot utiliza excepţia menţionată numai pentru „debitori pentru care pot face dovada, pe baza datelor istorice din portofoliul de creditare propriu, că nivelul suficient al veniturilor de care aceştia dispun asigură premisele pentru administrarea adecvată a riscului de nerambursare la nivelul portofoliului de credite de consum, respectiv al celui de credite pentru investiţii imobiliare”, iar un nivel suficient al veniturilor nu poate fi mai mic decât salariul mediu net pe economie.
O altă excepţie se referă la refinanţările ce presupun acordarea unui credit suplimentar celui/celor existent(e). Mai exact, pentru determinarea gradului total de îndatorare, „în cazul obligaţiilor de plată decurgând dintr-o facilitate de creditare de tip revolving, suma luată în considerare de împrumutător nu poate fi mai mică de 3% din plafonul facilităţii de creditare acordate şi se stabileşte de împrumutător în reglementările proprii”, se arată în actul normativ citat.
Calculele BNR arată că noua rată disponibilă nu se va reduce în toate cazurile. Unei persoane cu un venit net de 3.000 de lei îi va fi acceptat un credit cu o rată de cel mult 1.200 de lei, faţă de cel mult 1.413 lei, în prezent, dar o gospodărie formată din doi adulţi şi doi copii, cu venituri totale de 5.000 de lei net lunar, va avea acces la o rată de 2.000 de lei, aproape de rata maximă de 1.996 de lei, disponibilă anterior.
Fii primul care comentează