Cum a evoluat prețul apartamentelor din România de la izbucnirea războiului din Ucraina

Prima statistică realizată de profesioniști după izbucnirea războiului din Ucraina arată că prețurile apartamentelor din România sunt în creștere. Mai mult, aceasta spune că județul Constanța este cea mai „fierbinte” zonă de pe harta imobiliară.

Datele publicate de specialiștii de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, spun că „atât prețurile cât și volumele de tranzacții accelerează”.

Aceste lucru sugerează, în opinia lor, că „populația se îndreaptă spre imobiliare ca o investiție de refugiu în fața inflației.”

Iată evoluțiile prețurilor în marile orașe din România (Mar. 2022 față de Feb. 2022):

  • București: +2,4%
  • Brașov: +2,7%
  • Cluj-Napoca: +4,2%
  • Constanța: +1,1%
  • Timișoara: +0,2%.

Județul Constanța este pe primul loc în clasamentul privind evoluția numărului de tranzacții. Dacă la nivel național creșterea a fost de 49% în perioada menționată, în județul Constanța a fost 108%, multe peste București (43%) sau Cluj (33%). Așadar, numărul tranzacțiilor imobiliare din Constanța a crescut de peste trei ori mai mult decât al celor din Cluj.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*