Cum încearcă Felix Stroe să transforme date economice în manipulare politică anti-Bolojan

Felix Stroe, senator și președintele PSD Constanța, a făcut azi o serie de declarații privind înghețarea salariului minim și scăderea consumului, declarații care ridică numeroase semne de întrebare din perspectiva logicii economice. Deși pornește de la probleme reale – contractarea retailului și presiunea asupra veniturilor mici, argumentația amestecă relații cauzale discutabile și soluții insuficient fundamentate, conturând un tablou economic care nu surprinde întreaga complexitate a situației.

Iată ce scrie Stroe pe pagina sa de socializare:

„Nu s-a luat o decizie în privința înghețării salariului minim. Subiectul va fi discutat în Coaliție, nu pe surse! Pot să înțeleg dificultatea unor firme de a susține o nouă majorare, dar în același timp trebuie să se țină cont de faptul că austeritatea promovată de premierul Bolojan a determinat cea mai mare scădere a consumului din ultimii 5 ani. Retailul românesc marchează cea mai abruptă scădere din ultimii cinci ani. Urmarea? Consumul s-a contractat puternic și în octombrie, și în noiembrie! În această situație, dacă nu venim cu măsuri de protecție pentru cei cu venituri mici și medii și pentru combaterea inflației, cum ar fi plafonarea adaosurilor la alimente, atunci firmele care spun acum că dau faliment dacă va crește salariului minim vor intra în faliment pentru că nu vor mai avea cui să-și vândă produsele.”

Senatorul PSD Felix Stroe a descoperit, zilele acestea, o nouă teorie economică: firmele care spun că riscă să falimenteze dacă crește salariul minim… vor falimenta de fapt dacă salariul minim nu crește.
Un fel de „oricum pierdeți, dar numai noi știm de ce”.

Declarația pare, la prima vedere, o pledoarie pentru protecția celor cu venituri mici. În realitate, este o demonstrație perfectă despre cum se poate construi un discurs politic folosind doar bucăți de adevăr și multă geometrie variabilă.

Iată o analiză a hibelor economice/logice din afirmațiile sale.

1. Scăderea consumului – vinovatul de serviciu: premierul Bolojan

Felix Stroe afirmă că „austeritatea promovată de premierul Bolojan” ar fi provocat cea mai mare scădere a consumului din ultimii cinci ani. Sună hotărât, dar este pură speculație politică.

• Nu avem „austeritate” în sens economic.
• Nu există tăieri salariale masive de la stat (cu excepția edicației), nu există reduceri masive de cheltuieli, nu există șocuri fiscale tip 2010.
• Scăderea consumului este explicată de inflație, dobânzi mari și comportamentul mai prudent al populației – factori documentați în orice analiză economică serioasă.

Dar, în lipsa unei explicații tehnice, un nume aruncat pe masă – Bolojan – pare suficient pentru a produce efectul dorit: „cineva e de vină”.

2. Firmele spun că nu pot suporta majorarea salariului minim. Stroe: „Tocmai de aceea trebuie să o suportăm!”

Aici intrăm în teritoriu de acrobație logică.

Senatorul PSD nu spune că el crede că firmele vor falimenta dacă crește salariul minim. El spune că firmele afirmă asta.
Și apoi, cu o piruetă demnă de manualul de retorică politică, întoarce argumentul împotriva lor:
dacă nu creștem salariile, atunci firmele vor falimenta, pentru că nu vor mai avea cui să vândă.

Este un paradox simpatic: Firmele nu vor creșterea costurilor, pentru că ar putea muri.
Stroe le răspunde: veți muri oricum, dar din alte motive, dacă nu faceți ce vrem noi.

Problema? Economia reală nu funcționează pe baza acestor antiteze comode.

Sunt firme care depind de consumul intern, dar sunt și firme care nu vând populației cu salarii minime. Sunt sectoare unde productivitatea permite majorări consistente și altele unde o creștere impusă administrativ poate omorî exact întreprinderile mici pe care PSD pretinde că le protejează.

Dar în logica discursului, nuanțele strică narațiunea.

3. Plafonarea adaosurilor la alimente – soluția pentru orice problemă?

Stroe introduce în ecuație plafonarea adaosurilor, ca și cum ar fi în mod natural parte din discuția despre salariul minim. Nu este.

Plafonarea nu crește puterea de cumpărare, ci doar maschează temporar efectele inflației. Nu stimulează producția, nu crește salariile reale și nu repară dezechilibrele structurale. Este o măsură politică de avarie, prezentată ca soluție magică.

4. Lipsa productivității din discurs – simptomul gândirii economice de partid

Nicăieri în afirmația senatorului PSD nu apare cuvântul „productivitate”. Nicăieri nu apare discuția despre competitivitate, costuri, investiții sau capacitatea reală a firmelor de a susține creșteri salariale.

De ce? Pentru că acestea sunt criterii economice. Iar discursul de față este eminamente politic.

5. Manipularea fină: „noi apărăm oamenii, firmele exagerează”

Declarația lui Stroe plasează PSD în rolul de salvator al celor cu venituri mici și firmele în rolul de Cassandra corporatistă, care se plânge inutil.
E o rețetă veche, dar încă eficientă: creezi impresia că cine nu vrea creșterea salariului minim este împotriva „poporului”.

Dar, la final, economia nu ține cont de retorică.

Mai puțină politică în loc de economie, mai multă economie în loc de sloganuri

Declarația lui Felix Stroe este seducătoare pentru o parte a publicului, dar slabă economic și inconsistentă logic. Își alege vinovații, forțează cauzalități și prezintă ca soluție ceea ce ar putea, în unele cazuri, să accentueze problemele.

Nu e prima dată când PSD încearcă să rezolve economia prin decret. Dar realitatea e încăpățânată: salariile nu se pot crește la nesfârșit fără productivitate, iar consumul nu poate fi stimulat artificial la nesfârșit fără efecte secundare.

La final, rămâne o certitudine: Felix Stroe nu interpretează datele economice, ci le remodelează până devin material electoral.