Cum poți depune o declarație fiscală online

SPIT Constanța

Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța aduce în atenția contribuabililor că pot depune declarațiile fiscale fără a se mai deplasa la ghișeele instituţiei direct pe site-ul www.spit-ct.ro, la secțiunea ,,Servicii online/ Declarații fiscale”, fără/cu autentificare sau prine-mail (ag1@spit-ct.ro, ag2@spit-ct.ro, ag3@spit-ct.ro, ag4@spit-ct.ro, ag5@spit-ct.ro, ag6@spit-ct.ro).

Contribuabilii au obligaţia de a completa corect, integral şi cu bună credinţă rubricile corespunzătoare ce se regăsesc pe formularele tipizate, corespunzătoare situaţiei fiscale, iar declaraţia se semnează de către contribuabili, reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia.

În vederea îmbunătăţirii comunicării cu contribuabilii și a creşterii gradului de transparenţă a serviciilor oferite, SPIT a implementat diverse servicii online disponibile 24/24 de ore menite să mărească satisfacția acestora, să reducă timpul de așteptare ori deplasarea la ghișeele agențiilor fiscale în scopul eficientizării procesului de soluționare a cerințelor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*