Cursul leu – euro va depăși pragul de 5, încrederea în economie, în scădere cu 2,3%

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în octombrie cu 2,3 puncte faţă de septembrie, până la valoarea de 32,1 puncte, iar analiştii estimează că leul se va deprecia în următoarele 12 luni, până la 5,01 pentru un euro. De asemenea, 60% dintre participanţii la sondaj consideră preţul proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluat.

„În luna octombrie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 2,3 puncte până la valoarea de 32,1 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 22,4 puncte). Această evoluţie s-a datorat componentei de condiţii curente a Indicatorului. Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut, faţă de luna anterioară cu 13,2 puncte, până la valoarea de 19,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 45,2 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 3,2 puncte faţă de luna anterioară, până la valoarea de 38,2 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 11,0 puncte)”, arată CFA.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, toţi participanţii la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni este de 4,9398, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0102 lei pentru un euro.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2021/noiembrie 2020) a înregistrat o valoare medie de 2,68%.

„Este de remarcat ca peste 60% dintre participanţii la sondaj consideră preţul proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluat”, mai arată analiştii.

Din luna aprilie a acestui an, în cadrul sondajului au fost adăugate şi întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale, iar rezultatele pentru luna octombrie 2020 relevă: „Durata impactului economic al cornavirusului: cea mai mare parte a respondenţilor (peste 67%) anticipează că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul III al anului 2021; Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 8,6%”.

În ceea ce priveşte evoluţia în termeni reali a PIB în anul 2020, valoarea medie a anticipaţiilor este -5%, iar pentru anul 2021, anticipaţiile de evoluţie în termeni reali a PIB sunt de +2,9%.

Despre rata şomajului la finalul anului 2020, sondajul arată că valoarea medie a anticipaţiilor este 6,7%.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de Asociaţia CFA Romania în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroecnomice.

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti din comunitatea CFA din România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Incredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească).

Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniştilor din domeniul financiar. În lume există acum peste 170.000 de deţinători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliaţi la cele 159 organizaţii membre ale CFA Institute.

Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 159 de societăţi membre ale CFA Institute. În prezent, Asociaţia CFA Romania are peste 230 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*