De ce atrage Ovidiu din ce în ce mai mulți investitori

Din ce în ce mai mulți investitori se îndreaptă spre orașul Ovidiu. Motivul principal a fost explicat în emisiunea „Punctul pe i”, la Tomis TV, de Marian Mureșanu, este dat de modul în care sunt tratați atât investitorii peroane juridice, cât și persoane fizice de către Primăria Orașului Ovidiu.

În Constanța, de pildă, pentru un certificat de urbanism de informare se așteaptă trei luni de zile. Pentru o autorizație de construire, se ajunge la șapte – opt luni.

„În Ovidiu, certificatul de urbanism ți se dă în 48 de ore, pentru că așa este hotărârea lor de consiliu. Foarte mulți constănțeni cu firme se mută acolo. Au făcut o zonă industrială, un plan urbanistic general. Arhitectul șef spune că nici nu are interes să îi țină mult, pentru că își face el un deserviciu, îi aglomerează pe ai lui.”, spune Marian Mureșanu.

S-au mutat acolo o mare fabrică de construcții industriale, una care produce gheață la pungi, o firmă care realizează suduri pentru firme de petrol, două mari depozite farmaceutice, dintre care unul veterinar. Se mai deschide o clinică privată, se construiește un liceu privat. O doamnă din Constanța și-a mutat toată afacerea, un after school, în Ovidiu.

Investiția lui Gheorghe Hagi în academia sa de fotbal este dovada certă că lucrurile funcționează bine în Ovidiu. Vă recomandăm și: Gheorghe Hagi, om cu suflet mare: ce a făcut pentru copiii din Ovidiu VIDEO. Hagi investește în continuare în baza sa din Ovidiu.

În plus, Simona Halep a cumpărat o plantație de viță de vie în satul Culmea, unde intenționează să construiască o cramă.

Pe lângă toate acestea se adaugă și investițiile imobiliare. Firmele lui Virgil Lixandru, de pildă, cunoscut pentru ansamblurile sale imobiliare premium, ridică mai multe imobile acolo.

Prețurile terenurilor nu sunt mici în Ovidiu și nu sunt un factor decisiv pentru relocarea producției.

„Un teren în Ovidiu, vorbim de zona de lac, cea mai scumpă, este între 300 și 350 de euro pe metru pătrat, în condițiile în care în Constanța mai găsești cu 200 – 250 de euro. În localitate sunt 100 – 120 de euro/mp.”, a spus acesta.

Secretul succesului este simplu: fără birocrație excesivă, aceleași reguli pentru toți, respect pentru investitori.

Discuția despre Ovidiu o puteți găsi mai jos.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*