Deficit de medici de familie în județul Constanța. 35 de posturi sunt neacoperite, cele mai multe în mediul rural

Județul Constanța are un deficit de 35 de medici de familie, potrivit Casei de Asigurări de Sănătate Constanța, care a anunțat deschiderea unei noi sesiuni de contractare pentru asistența medicală primară. Este a treia sesiune organizată în acest an pentru medicina de familie.

CAS Constanța spune că măsura are ca scop sprijinirea populației din localitățile în care nu există suficienți medici de familie, în special în mediul rural, acolo unde lipsa acestora afectează direct accesul oamenilor la servicii medicale de bază.

În prezent, în județ sunt încheiate 341 de contracte pentru furnizarea de asistență medicală primară, însă necesarul este mai mare. Deficitul anunțat este de 35 de medici de familie: 29 în mediul rural și 6 în mediul urban.

Situația transmisă de CAS Constanța arată însă și o imagine dezechilibrată: unele localități au excedent de medici, în timp ce altele nu au niciun medic de familie sau au mai puțini decât ar fi necesar raportat la populația rezidentă.

Constanța are excedent, multe comune au deficit

Potrivit anexei transmise de CAS Constanța, municipiul Constanța are 174 de norme de medici de familie în contract, față de un necesar calculat de 147, ceea ce înseamnă un excedent de 27 de norme.

Excedent mai apare și în Medgidia, unde sunt 20 de norme în contract la un necesar de 19, dar și în unele comune, precum Cobadin, Nicolae Bălcescu și Tuzla.

În schimb, deficitul este concentrat în localitățile mici și medii, în special din rural. Sunt comune unde necesarul este de un medic de familie, dar nu există niciunul în contract. Este cazul localităților Dumbrăveni, Fântânele, Gârliciu, Grădina, Horia, Ion Corvin, Seimeni și Saraiu.

Cele mai mari deficite din mediul rural apar la Agigea și Valu lui Traian, câte două norme de medic de familie lipsă. Agigea are un necesar de 5 norme și doar 3 în contract, iar Valu lui Traian are un necesar de 9 norme și 7 în contract.

În mediul urban, deficitul este înregistrat în Cernavodă, Hârșova, Năvodari și Negru Vodă. Cel mai mare este la Năvodari, unde sunt 16 norme de medici de familie în contract, față de un necesar de 19, adică un deficit de 3.

Localitățile cu deficit de medici de familie

LocalitateNecesar normeNorme în contractDeficitMediu
23 August321rural
Agigea532rural
Albești211rural
Castelu321rural
Chirnogeni211rural
Ciobanu211rural
Costinești211rural
Cuza Vodă211rural
Dobromir211rural
Dumbrăveni101rural
Fântânele101rural
Gârliciu101rural
Grădina101rural
Horia101rural
Ion Corvin101rural
Limanu431rural
Lipnița211rural
Lumina651rural
Mihai Viteazu211rural
Mircea Vodă321rural
Ostrov321rural
Peștera211rural
Poarta Albă321rural
Rasova211rural
Seimeni101rural
Saraiu101rural
Valu lui Traian972rural
Cernavodă871urban
Hârșova541urban
Năvodari19163urban
Negru Vodă321urban

Ce li se oferă medicilor care vin în localitățile deficitare

CAS Constanța precizează că legislația permite medicilor nou veniți într-o localitate să încheie convenții de furnizare de servicii medicale pentru o perioadă de șase luni. În acest interval, medicii își pot constitui propria listă de pacienți.

Este considerat medic nou venit în localitate medicul de familie care nu a avut niciun contract încheiat anterior cu casa de asigurări de sănătate.

Pentru a-i atrage în localitățile deficitare, medicii pot beneficia de un venit lunar calculat pe baza plății per capita, dar și de o sumă suplimentară pentru cheltuieli de administrare și funcționare a cabinetului, timp de șase luni.

În mediul rural, venitul lunar este majorat cu 50% față de cel stabilit pentru mediul urban. În localitățile fără niciun medic de familie, venitul poate fi majorat cu 100%.

Calendarul sesiunii de contractare

Medicii interesați pot transmite cererile și documentele necesare pe 22 iunie 2026.

Evaluarea și verificarea documentelor va avea loc pe 23 iunie, iar lista furnizorilor respinși va fi afișată pe 24 iunie, la ora 12.00. Contestațiile pot fi depuse până pe 25 iunie, ora 12.00.

Lista finală a furnizorilor admiși la contractare va fi afișată pe 26 iunie, ora 12.00. Contractele vor fi întocmite și semnate în perioada 29–30 iunie 2026, iar procesul de contractare trebuie finalizat până la 30 iunie.

Documentele se transmit exclusiv în format electronic, la adresa medfam@casct.ro, fiecare document fiind asumat prin semnătură electronică extinsă de reprezentantul legal al furnizorului. Opisurile cu documentele necesare sunt disponibile pe pagina web a CAS Constanța, la secțiunea dedicată contractării, precum și la sediul instituției.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*