Federația Sindicatelor Trans Conex, prin președintele Silviu Stanciu, și Sindicatul Liber al Piloților Neptun au anunțat, marți, „cu deosebit regret si durere in suflet”, decesul dialogului social în Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța.
„După o îndelungată suferință, negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de munca la nivelul companiei au eșuat vineri. Boala necruțătoare care a condus în cele din urma la decesul dialogului social real: cancerul sindicalismului eșuat dublat de politica pumnului in gura practicata de conducerea companiei. Cu stupoare am constatat cum după aproape doua luni de negocieri ale noului contract colectiv de munca, servilismul si lipsa de coloana vertebrala a unor lideri sindicali de carton au condus la semnarea, noaptea ca hoții, a unui contract colectiv de muncă care descurajează munca si încurajează in schimb nepotismul, favoritismul, corupția, discriminarea si aservirea unor lideri de sindicat, efectiv „cumpărați” cu cadouri si beneficii de un angajator care are un singur interes: aservirea, umilirea si batjocorirea unor categorii de salariați care aduc profit companiei.”, se precizează într-un comunicat de presă remis de reprezentanții celor două sindicate.
Silviu Stanciu a precizat că după aproape doua luni in care s-au purtat negocieri uneori si cate 12 ore pe zi, după ultima ședință de negociere, „compania împreună cu sindicatele galbene complet aservite conducerii au interes sa semneze contractul colectiv de munca, călcând in picioare atât legea cât și orice urmă de onoare si buna credință pe care o afișează.”
Acesta afirmă că „în spatele imaginii poleite se ascund interese financiare majore, firimituri aruncate de la masa bogaților unor sindicaliști care cu greu mai pot fi numiți asa si batjocura, multa batjocura. Batjocura fata de lege, batjocura fata de oamenii care muncesc in companie, batjocura fata de orice principiu al bunei credințe in dialogul social.”
„Am văzut cu ochii noștri cum se îndoaie a sclavie coloanele vertebrale ale „luptătorilor” pentru drepturile angajaților la primul semn de posibila înavuțire, prea îmbătați de puterea de a se numi lideri de sindicat dispuși oricând sa vândă si sa trădeze principiile pe care sunt chemați sa le apere.”, se arată în comunicat.
„CNAPMC SA, preluând in 2020 tot corpul profesional al piloților maritimi in urma unui ordin de ministru, creând astfel un monopol pe piața de pilotaj si in ceea ce privește locurile de munca in aceasta profesie, alege, doi ani mai târziu, sa îngenuncheze oamenii fără de care portul încremenește, oamenii care veghează la siguranța a tot ceea ce înseamnă siguranța portuară, oameni care au pe umeri responsabilitatea tuturor vieților, navelor si mărfurilor care tranzitează portul Constanta, astfel încât portul, Constanta si statul roman sa profite. Cu atât mai mult, in aceasta perioada de aglomerare excepțională a portului, lucrând in condiții de stres aproape imposibil de măsurat, acești oameni au nevoie de recunoașterea muncii lor, a responsabilității pe care o poarta, a poverii pe care o duc zi de zi.
Pizma unor lideri de sindicat si ignoranta de care da dovada conducerea CNAPM SA au dus la batjocorirea unei categorii profesionale absolut vitale pentru tot ceea ce înseamnă activitatea portuara cu încălcarea flagranta a legii si bunei credințe. Pentru toate acestea, vom lua toate masurile legale care se impun, legea trebuie respectată, oamenii din CNAPM SA trebuie sa știe cine sunt cei care ii reprezintă cu capul plecat in fata conducerii. Domnule Director, Domnilor lideri vânduți de sindicate, piloții nu uita, piloții nu iartă!”, au mai declarat liderii sindicaliștilor.
Drept la replică
Avand in vedere comunicatul de presa al Federatiei Sindicatelor Trans-Conex si Sindicatului Pilotilor Neptun (afiliat la Federatia Sindicatelor Trans-Conex), pentru o buna informare a opiniei publice, Sindicatul din Compania Națională Adminsitrația Porturilor Maritime Constanța, afiliat al Confederația Națională Sindicat Cartel Alfa, ne-a trimis un drept la replica, pe care îl publicăm mai jos.
„In perioada 23.05.2022 – 30.06.2022, la nivelul CN Administratia Porturilor Maritime SA Constanta au avut loc negocieri patronat-sindicate in vederea incheierii unui nou Contract Colectiv de Munca, cel vechi expirand la 30.06.2022.
La aceste negocieri au participat reprezentantii a 4 sindicate din companie, prin federatiile reprezentative la nivelul sectorului de activitate al angajatorului, respectiv Sindicatul din CN APM SA Constanta (afiliat la Federatia Nationala a Sindicatelor din Aeroporturi), Sindicatul Port Authority (afiliat la Federatia Nationala a Sindicatelor Portuare), Unirea-Sindicatul Portuar Roman (afiliat la Federatia Sindicatelor Trans-Conex) si Sindicatul Pilotilor Neptun (afiliat la Federatia Sindicatelor Trans-Conex).
Avand in vedere faptul ca anul acesta, din cauza restrictiilor din Legea Bugetului de Stat, la nivelul companiei s-a construit un buget de venituri si cheltuieli ce prevedea o crestere a cheltuielilor de natura salariala de doar 6,5%, in ciuda demersurilor intreprinse de catre organizatia noastra sindicala la Ministerul Transporturilor de indexare a acestui procent, tinand cont de faptul ca CN Administratia Porturilor Maritime SA Constanta este cea mai profitabila societate comerciala din judetul Constanta si are una dintre cele mai ridicate rate a productivitatii muncii, solicitarile organizatiei noastre sindicale la negocierile Contractului Colectiv de Munca au fost in conformitate cu prevederile Bugetul de Venituri si Cheltuieli aprobat prin Hotarare de Guvern.
Dorim sa specificam faptul ca o serie importanta a solicitarilor organizatiei noastre au vizat toti salariatii din cadrul companiei, propuneri ce au fost inaintate conducerii companiei atat in forma scrisa cat si in format electronic, la debutul sedintelor de negociere propriu-zisa pe articole a Contractului Colectiv de Munca si au fost agreate de catre dl. Presedinte Silviu Stanciu si restul reprezentantilor Federatiei Sindicatelor Trans-Conex, in rubrica destinata propunerilor din partea federatiei pe care o conduce nefigurand, in destul de multe cazuri, o propunere proprie ci doar sintagma „de acord cu propunerea Sindicatului X”.
Pe 30.06.2022, in urma finalizarii negocierilor in vederea incheierii unui nou Contract Colectiv de Munca, reprezentantii Federatiei Sindicatelor Trans-Conex si-au exprimat dezacordul privind semnarea noului Contract Colectiv de Munca, iar organizatia noastra, impreuna cu Sindicatul Port Authority, dupa consultarea membrilor de sindicat, am decis ca revendicarile noastre au condus la un rezultat pozitiv al negocierilor, fiind, prin urmare, de acord cu semnarea noului Contract Colectiv de Munca.
Avand in vedere faptul ca dl. Presedinte Silviu Stanciu domicilieaza, traieste si lucreaza pe acelasi meridian al globului pamantesc ca si noi, cei care am semnat Contractul Colectiv de Munca „noaptea, ca hotii”, va aducem la cunostinta faptul ca noul Contract Colectiv de Munca a fost semnat joi, 30.06.2022, ora 15:00 (ora Romaniei), in timpul programului de lucru al angajatorului.
Nu dorim sa intram intr-o polemica cu dl.Stanciu, cunoscand faptul ca negocierile purtate la nivelul angajatorului au caracter confidential dar il rugam sa isi indemne toti salariatii companiei pe care ii reprezinta sa respecte rigorile muncii intr-o companie de stat.
In final, dorim sa precizam faptul ca cele doua organizatii semnatare ale noului Contract Colectiv de Munca reprezinta peste 69% din numarul total de salariati, in vreme ce sindicatele afiliate la Federatia Sindicatelor Trans-Conex reprezinta, cumulat, putin peste 6%.
Avand in vedere jignirile pe care ni le-a adus prin comunicatul de presa dl. Presedinte Silviu Stanciu, il instiintam, pe aceasta cale, ca organizatia noastra il va actiona in instanta.
Va multumim,
Sergiu-Ionut Bratulescu
Presedinte Sindicatul din CN APM SA Constanta”
Fii primul care comentează