Comisia Europeană ia măsuri pentru a combate riscurile care decurg din importurile cu valoare scăzută vândute prin intermediul comercianților online din afara UE și al piețelor care găzduiesc comercianți din afara UE. Printre altele, va fi eliminată scutirea de taxe pentru coletele sub 150 de euro din afara UE, care vor afecta în special giganții chinezi Temu și Shein.
Mărfurile vor fi supuse unor controale coordonate între autoritățile vamale și autoritățile de supraveghere a pieței și unor acțiuni privind siguranța produselor, dar și unor taxe suplimentare, în special pentru produsele electronice importate în UE direct către consumatori.
Anul trecut, circa 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare mică, adică bunuri cu o valoare sub 150 de euro, au intrat pe piața UE, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi. Aproape jumătate din produsele contrafăcute confiscate la frontierele UE care au încălcat drepturile de proprietate intelectuală ale IMM-urilor au fost achiziționate online.
Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) salută decizia, argumentând că problema concurenței neloiale create de companiile din afara Uniunii nu afectează doar sectorul de comerț electronic, ci întregul retail european.
O măsură similară a fost luată și în SUA. Prețurile produselor vândute de Shein, Temu și Amazon Haul ar putea crește pentru cumpărătorii americani, după ce a fost eliminată o scutire fiscală care permitea livrarea fără taxe vamale a pachetelor cu valoare mică din China.
Fii primul care comentează