În noiembrie 2022, când economia mergea mai bine decât acum, primarul Vergil Chițac declara că, de facto, Primăria Constanța este în faliment.
„Dacă am analiza veniturile proprii numai, spuneam atunci că dacă am fi o societate comercială am intra în faliment. Așa suntem și acum, pentru că cheltuielile de funcționare, adică să mâncăm, să ne plătim apa, curentul, nu să ne mai luăm un televizor, sunt mai mari decât veniturile proprii. Adică eu cheltuiesc să mănânc și să stau în casă mai mult decât salariu. E clar că suntem într-o situație falimentară. Așa suntem și acum.”, afirma edilul. Detalii AICI.
De atunci, primăria a cheltuit circa două milion de euro pentru a închiria beculețe de Crăciun, alte milioane pentru spectacole în campania electorală, a majorat salariile cu până la 30%, etc.
După alegeri, a început să taie masiv din cheltuieli: a eliminat o bună parte a curselor de autobuz, a tăiat proiectele culturale, banii pentru rechizite pentru elevi, etc. În plus, vrea să majoreze taxele de câteva ori.
În ciuda acestor lucruri, viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a declarat ieri pentru colegii de la Replica de Constanța că orașul nu este în faliment și că aceste tăieri de cheltuieli sunt prioritizări ale investițiilor.
Fii primul care comentează