Circulă pe internet un citat atribuit lui John Lennon, care sună cam așa: „Când aveam 5 ani, mama mi-a spus că fericirea este cheia vieții. Când am mers la școală, mi s-a cerut să scriu ce vreau să fiu când voi crește mare. Am scris că vreau să fiu fericit. Ei mi-au spus că nu am înțeles sarcina, eu le-am spus că ei nu au înțeles viața.”
Cel mai probabil, citatul nu-i aparține lui Lennon. Dar asta nu l-a împiedicat să devină viral. S-a răspândit în mai multe limbi și pe mai multe continente pentru că oamenii rezonează cu ideea din spatele lui. Indiferent de țară, culoarea pielii, studii sau statut social, unul dintre răspunsurile pe care le dăm atunci când suntem întrebați care este rolul nostru pe pământ este, aproape invariabil, același: vrem să fim fericiți.
Nu există, desigur, un răspuns definitiv. Dar întrebarea rămâne: știm, de fapt, ce este fericirea?
Ce spun cercetările despre fericire
Mai multe studii din psihologie au ajuns la o concluzie surprinzătoare. Dacă o persoană câștigă astăzi la loto câteva milioane de euro, iar alta suferă, tot astăzi, un accident grav în urma căruia își pierde un picior, după câțiva ani nivelul lor de fericire tinde să revină aproape la cel de dinaintea evenimentului.
Cu alte cuvinte, nici îmbogățirea bruscă, nici o nenorocire nu au întotdeauna efectul permanent pe care ni-l imaginăm.
De ce se întâmplă asta? Pentru a înțelege, trebuie mai întâi să definim termenul. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, fericirea este o „stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”. Psihologii și biologii au nuanțat însă această definiție. Yuval Noah Harari, doctor în istorie al Universității Oxford, notează în lucrarea Sapiens că specialiștii definesc fericirea ca pe o „stare de bine subiectivă”.
„Fericirea, potrivit acestei viziuni, este ceva ce simt înăuntrul meu — un sentiment fie al plăcerii imediate, fie al mulțumirii de lungă durată față de modul în care decurge viața mea”, scrie Harari.
Această stare poate fi măsurată prin chestionare în care oamenii notează, de la 1 la 10, afirmații precum „Mă simt mulțumit de cum sunt”, „Viața e frumoasă” sau „Sunt optimist în privința viitorului”.
Banii aduc fericire, dar numai până la un punct
Una dintre concluziile studiilor este că banii aduc fericire — dar numai până la un anumit nivel.
O persoană cu venituri mici care câștigă brusc o sumă importantă va fi, aproape sigur, mai fericită. Nu-și va mai face griji pentru mâncare, hainele copiilor sau plata utilităților. Starea de bine crește brusc și vizibil.
Lucrurile se schimbă însă când vorbim despre cineva care are deja un venit foarte mare. Dacă această persoană mai câștigă, din senin, câteva sute de mii de euro sau dacă i se dublează salariul, creșterea stării de bine va dura, cel mai probabil, câteva săptămâni sau câteva luni. După ce își schimbă mașina, casa sau merge într-o vacanță mai luxoasă, viața redevine rutină.
Același mecanism funcționează și în cazul sănătății. „Bolile diminuează fericirea pe termen scurt, dar sunt o sursă de suferință pe termen lung numai dacă starea unei persoane se deteriorează constant sau dacă boala implică o durere permanentă și debilitantă. Oamenii diagnosticați cu boli cronice, precum diabetul, sunt de obicei deprimați o vreme, însă, dacă boala nu se agravează, aceștia se adaptează noii situații și își evaluează fericirea ca fiind la fel de mare ca a oamenilor sănătoși”, explică Harari.
Familia și comunitatea contează mai mult decât credem
Studiile arată că familia și comunitatea par să aibă un impact mai mare asupra fericirii decât banii și chiar decât sănătatea.
Oamenii care au familii solide și trăiesc în comunități unite, în care membrii se sprijină reciproc, sunt semnificativ mai fericiți decât cei cu familii disfuncționale sau care nu au găsit niciodată un cerc din care să facă parte. Căsnicia este deosebit de importantă: studiile arată o corelație strânsă între căsniciile care merg bine și un nivel ridicat al stării de bine subiective, și invers — căsniciile nefericite sunt puternic asociate cu nefericirea.
Înțelepciunea populară a spus-o, în felul ei, de mult. În engleză există expresia Happy wife, happy life. Pare o glumă, dar poate că nu este. Slavici scria, la rândul lui: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.” Mai avem nevoie de psihologi când avem scriitori?
Fericirea depinde de așteptări
Poate cel mai important rezultat al acestor cercetări este că fericirea nu depinde doar de sănătate, bani sau comunitate, ci mai ales de așteptări — mai exact, de corelația dintre condițiile obiective și așteptările subiective.
Harari o formulează simplu: dacă vrei o căruță cu boi și obții o căruță cu boi, ești mulțumit. Dacă vrei un Ferrari nou și primești un Fiat la mâna a doua, ești frustrat. Când lucrurile se îmbunătățesc, cresc și așteptările — de aceea, chiar și îmbunătățirile spectaculoase ale condițiilor obiective ne pot lăsa nemulțumiți. Când lucrurile se deteriorează, așteptările se reduc — de aceea, chiar și o boală gravă ne poate lăsa, după o perioadă de adaptare, aproape la fel de fericiți ca înainte.
Aici apare una dintre marile probleme ale omului modern: ce așteptări are de la sine? Nu avem nevoie de un Ferrari pentru a ne deplasa — ne putem mulțumi cu o mașină second-hand. Dar lucrurile devin complicate când așteptările devin greu sau imposibil de îndeplinit. De pildă, în privința felului în care arătăm.
O adolescentă poate suferi teribil pentru că nu se încadrează în standardele de frumusețe pe care le vede în reclame sau pe rețelele sociale. Așteptarea devine un corp perfect; realitatea este, de cele mai multe ori, alta. Când te compari permanent cu imagini atent construite, ajungi să crezi că nu ești așa cum ar trebui să fii. Iar dacă fericirea depinde de relația dintre dorințe și realitate, comparația permanentă devine o sursă sigură de nefericire.
Fericirea biologică
Există și o altă perspectivă: fericirea biologică.
„Biologii susțin că lumea noastră mentală și emoțională este guvernată de mecanisme biochimice configurate de milioane de ani de evoluție. Ca toate celelalte stări mentale, starea noastră de bine subiectivă nu este determinată de parametri externi precum salariul, relațiile sociale sau drepturile politice. E determinată mai degrabă de un sistem complex de nervi, neuroni, sinapse și diverse substanțe biochimice, cum sunt serotonina, dopamina și ocitocina”, scrie Harari.
Cu alte cuvinte, nu suntem fericiți pentru că am câștigat la loto sau pentru că ne-am găsit dragostea vieții, ci pentru că în creierul nostru se produc anumite reacții care induc această stare.
Nu putem fi mereu nefericiți, dar nici mereu fericiți. Sistemul nostru biochimic pare programat să mențină nivelul fericirii relativ constant. Dacă deschidem geamul la mașină și suntem invadați de un val de aer rece, aerul condiționat readuce, în scurt timp, temperatura la nivelul setat. Cam așa funcționează și sistemul nostru interior.
De aceea cunoaștem oameni care par mai fericiți decât alții, indiferent ce li se întâmplă — și oameni care par nefericiți chiar și atunci când au mai mult decât noi. Poate de aceea și unele căsnicii rezistă mai bine: este, cu siguranță, mai ușor să-ți petreci viața lângă cineva cu o stare de spirit bună decât lângă cineva permanent nemulțumit.
Totuși, cei mai mulți biologi nu susțin că fericirea este determinată exclusiv de biochimie. Factorii psihologici și sociali contează, chiar dacă nu controlează totul.
Reversul unei idei periculoase
Această perspectivă are și un revers sumbru, descris memorabil de Aldous Huxley în Minunata lume nouă — carte care a inspirat și un serial disponibil pe Netflix. Dacă fericirea este valoarea supremă și poate fi produsă chimic, atunci fiecare ar putea lua o pastilă — „soma”, în roman — și ar deveni brusc fericit.
Este o idee monstruoasă, pentru că pleacă de la o premisă greșită: că fericirea înseamnă doar senzații plăcute. Nu este așa.
Un studiu celebru al laureatului Nobel pentru economie Daniel Kahneman a arătat că, dacă adunăm momentele de bucurie și pe cele de trudă, creșterea unui copil se dovedește, pentru mulți oameni, o experiență dificilă și adesea neplăcută în plan imediat. Cu toate acestea, cei mai mulți părinți spun fără ezitare că propriii copii sunt principala lor sursă de fericire.
Harari formulează concluzia limpede: „Fericirea nu înseamnă surplusul de momente plăcute în raport cu cele neplăcute. Fericirea constă mai degrabă în a-ți vedea viața în întregul ei drept plină de sens și meritând să fie trăită. Există și o componentă cognitivă și etică importantă a fericirii. Depinde doar de valorile noastre dacă ne vedem drept «sclavii nefericiți ai unui bebeluș dictator» sau drept cei care «cresc cu toată dragostea o nouă viață».”
Nietzsche spunea că, dacă ai un „de ce” al vieții, poți suporta aproape orice „cum”. O viață plină de sens poate fi mulțumitoare chiar și în mijlocul greutăților. O viață lipsită de sens poate fi un chin chiar și atunci când este confortabilă.
Care este sensul vieții?
Și aici apare întrebarea cea mai grea.
Răspunsul diferă de la om la om și de la epocă la epocă. Pentru un soldat și pentru un preot, sensul vieții poate fi complet diferit. Pentru un părinte, poate fi copilul. Pentru un artist, opera. Pentru un om simplu, poate fi liniștea unei case în care se întoarce seara.
Harari merge mai departe și afirmă că, din punct de vedere științific, viața omenească nu are un sens prestabilit. Oamenii sunt rezultatul unor procese evolutive oarbe, fără scop și fără rațiune. Orice sens pe care îl atribuim vieții ar fi, în această interpretare, o construcție umană — o iluzie personală care devine suportabilă atunci când coincide cu iluziile colective dominante.
Sună deprimant. Dar poate că tocmai aici se află libertatea noastră: dacă sensul nu ne este dat, atunci îl construim.
Harari, care practică Vipassana — o tradiție budistă care urmărește înțelegerea realității așa cum este ea — amintește și perspectiva lui Buddha asupra fericirii. Buddha era de acord că fericirea este independentă de condițiile exterioare, dar mergea mai departe: adevărata fericire este independentă și de sentimentele noastre lăuntrice. Budismul recomandă să încetăm să urmărim nu doar scopurile exterioare, ci și senzațiile interioare.
Concluzia lui Harari este că majoritatea cărților de istorie spun foarte puțin despre felul în care marile evenimente au influențat fericirea indivizilor. Știm multe despre imperii, războaie, regi, revoluții și tehnologii. Știm mult mai puțin despre cum au trăit oamenii toate acestea în interiorul lor.
Poate că aici rămâne una dintre cele mai importante întrebări: nu doar ce am construit ca specie, ci dacă am devenit, cu adevărat, mai fericiți.
Fii primul care comentează