Furnizarea apei în cartierele Gară, Abator și KM 4-5 din Constanța va fi reluată în jurul orei 01:00

RAJA SA a transmis joi seară, la ora 22:45, o informare actualizată privind avaria produsă pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța.

Potrivit companiei, lucrările de remediere a avariei de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, sunt mai complexe decât s-a estimat inițial, motiv pentru care timpul necesar intervenției s-a prelungit.

În aceste condiții, furnizarea apei potabile către consumatorii din cartierele Gară, Abator și KM 4-5, precum și către punctele termice aferente, va fi reluată în această noapte, în jurul orei 01:00.

RAJA precizează că echipele de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea alimentării cu apă cât mai repede.

Compania atrage atenția că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale aspectului, cum ar fi turbiditate sau culoare. Consumatorilor li se recomandă să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezire.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*