Greenpeace vrea să blocheze proiectul Neptun Deep din Marea Neagră

Greenpeace cheamă în judecată autoritățile și companiile (OMV Petrom și Romgaz) pentru ceea ce organizația consideră a fi „nereguli grave în procesul de aprobare a PUZ-ului dedicat proiectului de exploatare a gazelor din perimetrul Neptun Deep”.

Greenpeace susține că Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a emis avizul de mediu cu încălcarea prevederilor legale. Avizul pentru infrastructura proiectului de la malul Mării Negre a fost eliberat fără efectuarea unor studii cruciale pentru aprecierea corectă a riscurilor implicate.

„APM Constanța a acordat avizul de mediu fără studiu de evaluare adecvată a impactului asupra mediului, fără studiile privind impactul asupra sănătății populației, corpurilor de apă, schimbărilor climatice și fără evaluarea impactului transfrontalier, astfel cum sunt solicitate prin reglementări naționale, unionale și internaționale. Proiectul Neptun Deep prezintă o serie de riscuri notabile, de la amenințarea speciilor vulnerabile din Marea Neagră, până la intensificarea efectelor schimbărilor climatice. Fără autorități care să evalueze corect consecințele unui astfel de proiect, biodiversitatea și ecosistemele vor fi afectate în mod ireversibil, iar fenomenele meteo extreme se vor intensifica.”, a transmis organizația, printr-un comunicat de presă.

„Autoritățile trebuie să fie trase la răspundere pentru modul iresponsabil în care avizează favorabil proiecte cu impact distructiv asupra oamenilor și mediului. Aceleași autorități ar trebui să protejeze mediul și interesul cetățenilor. În schimb, acestea emit avize neglijent, în interesul companiilor, fără a evalua impactul asupra sănătății populației și a naturii. Vom urmări toate căile pentru a ne asigura că astfel de proiecte nocive, precum Neptun Deep, nu vor afecta sănătatea oamenilor și nu vor distruge ecosisteme marine prețioase.”, a declarat Alin Tănase, coordonator de campanii, Greenpeace România.

„În opinia noastră, era necesară parcurgerea procedurii transfrontaliere încă din etapa incipientă a planificării, or în condițiile în care această procedură nu a fost parcursă deloc dintr-o triplă perspectivă: dimensiunea proiectului, efectul asupra Mării Negre și schimbările climatice, avizul de mediu este nelegal”,  au declarat avocații de la Revnic Cristian și Asociații, societatea de avocatură care reprezintă Greenpeace în instanță.

În octombrie 2023, Greenpeace a organizat un protest și a lansat o petiție pentru protejarea Mării Negre și oprirea noilor exploatări.

Despre Proiectul Neptun Deep

Proiectul Neptun Deep este în linie cu strategia de dezvoltare a S.N.G.N. Romgaz S.A., fiind cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre şi cel mai mare proiect de dezvoltare din portofoliul grupului ROMGAZ.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 kmși se află la o distanță de circa 160 km de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri.

Începând cu anul 2008, activitățile de explorare în perimetrul Neptun Deep au inclus două campanii de achiziție seismică 3D și două programe de foraj de explorare, cu opt sonde de explorare și evaluare forate.

Prima descoperire de gaze a avut loc în anul 2012,  când sonda Domino-1, prima sondă de explorare în ape de mare adâncime din România, a confirmat prezența gazelor naturale. 

„Dezvoltarea zăcămintelor comerciale presupune o infrastructură care include 10 sonde, 3 sisteme de producție submarine și conductele colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla și o stație de măsurare a gazelor. Platforma își generează propria energie electrică, funcționând la cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului. Întreaga infrastructură va fi operată de la distanță, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Aceasta permite optimizarea proceselor și va contribui la îmbunătățirea performanţei de mediu, prin eficientizarea consumului energetic şi reducerea emisiilor.”, spune Romgaz, companie a statului român.

OMV Petrom S.A. şi S.N.G.N. Romgaz S.A. vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*